ADMINISTRATORUL CERCETAT PENTRU EVAZIUNE FISCALĂ, REȚINUT DE DOUĂ ORI ÎNTR-O ZI

Stiri

UPDATE: Bărbatul care deține o fermă de porci, cercetat pentru evaziune fiscală, a reușit să fie reținut de două ori într-o zi. După ce miercuri a expirat ordonanța de reținere în cazul comerțului ilegal cu porci, omul primind control judiciar, acesta a fost căutat și de polițiștii din Drăganu.

Argeșeanul este cercetat într-un alt dosar, în acest caz de loviri și alte violențe și pentru că nu s-a prezentat la audieri, a fost emisă o nouă ordonanță de reținere pentru 24 de ore. A reușit, în acest fel, să fie reținut de două ori într-o zi:

„Barbatul a fost prezentat la Parchet, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar. Ulterior, tot în cursul zilei de ieri, polițistii SPR Drăganu au dispus reținerea aceluiași bărbat, dar într-un alt dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de lovire, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, transmite IPJ Argeș.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş au continuat cercetările într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi au reţinut un bărbat de 54 de ani din Bascov.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2016-2017, cel în cauză, având calitatea de administrator al unei societăţi comerciale, ar fi omis să înregistreze operaţiunile comerciale.

Prejudiciul adus bugetul de stat este de aproximativ 321.000 de lei, pentru care au fost dispuse masuri asiguratorii asupra mai multor bunuri imobile.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

(Foto: descriptiv)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

35 − 34 =