Într-o seară geroasă din luna februarie a anului 2008, prietenul Fredi Schieb, campion național, instructor și arbitru internațional de dans sportiv, salariat al meu, dar și conducător al clubului „Total Dance”, mi-a propus să organizăm împreună o tentativă de intrare în „Cartea Recordurilor” printr-un dans sincron cu mii de elevi participanți. Cum să nu, hai s-o facem! Mereu mi-am dorit să scoatem Piteștiul în evidență pe plan național și internațional, fie și la nivel cultural, unde am o anumită expertiză. De „Simfonia Lalelelor”, am convenit. Costurile erau minime, doar problemele de organizare păreau infernale, mai ales că prea puțini au crezut în reușita noastră.
Mai întâi, am obținut acordul Inspectoratului Școlar Argeș ca să putem pătrunde în școli. Fredi și echipa sa de 5-6 instructori au mers din școală în școală, au capacitat profesorii de sport, au ținut primele cursuri de dans cu voluntarii. Tot el a obținut de la Smiley dreptul de a folosi melodia ,,Mister Originality”. Coregrafia i-a aparținut unei colaboratoare de la Centrul Cultural și de la „Total Dance”, Mihaela Din. Target-ul era de 1500 elevi, dar, până la sfârșitul lunii martie, s-au făcut 5400, de la toate cele 20 de școli din Pitești, plus câteva licee (Liceul ,,Dinu Lipatti”, Colegiul National Liceal ,,Zinca Golescu”, Grup Scolar ,,Ion Cantacuzino), dar și școli din Bascov, Moșoaia și Budeasa.
Am ales traseul – Teatrul „Al. Davila” – Magazinul „Zara”, am găsit la Vâlcea un inginer de sunet extrem de priceput (dl. Constantin Ionescu) care să amplifice, la fracțiune de secundă, muzica pe o distanță de 500 de metri pentru a se putea realiza dansul sincron. Între timp, am corespondat cu cei de la „Guinness World Records” – am semnat Contractul de agreement (Acordul privind Încercarea de Record) și am desemnat un juriu (martori) format din judecători, politiști, primari sau consilieri locali, editori de ziare. În fine, pe cei de la „Cartea Recordurilor” i-am invitat, printr-un email, la evenimentul nostru din 18 aprilie 2008, ora 16.00.
Pentru deplasarea în Centru a celor 5420 de elevi mizasem pe sprijinul „Publitrans”, dar societatea tocmai se privatizase, nu mai depindea de Primărie decât cu… banii, cu subvenția de sute de miliarde, și, abia cu o zi înainte aflu că dl. Gigi Văsâi nu e de acord ca elevii să circule gratis de la școli până în centru L-am implorat, i-am explicat ca elevii cu tricouri albe, 5000 la număr, inscripționate cu „Simfonia Lalelelor 2008”, să nu plătească bilet. Măcar atât, pentru ce urmau să facă. Nu a fost de acord, cei 5000 de elevi ar fi trebuit să plătească bilet. Drept urmare, ca ultimă soluție, a rămas ca elevii să vină pe jos de la școlile lor. Din Prundu, din Găvana. Așa s-a mobilizat poliția locală, s-au format noi trasee, complicat, greu, cu riscuri… Eu eram organizatorul, eu răspundeam de orice posibil accident.
Repetiția generală s-a făcut la fața locului, nu cu mult înainte de ora fixată. Parcă o văd pe Mihaela cu 11.000 de ace de siguranță pentru prinderea numerelor pe tricouri! Am filmat evenimentul cu cinci camere din diverse poziții, am avut șase fotografi colaboratori. Pentru a avea dovezi pentru „Cartea Recordurilor”.
Prins cu pregătirile și organizarea altor evenimente (legate de Simfonia Lalelelor, de concertele Filarmonicii), am sesizat, la un moment dat, că cei de la „Guinness World Records” nu îmi spun când ajung la București, la Pitești. Au zis că nu e obligatoriu să vină, dar să plătim anticipat o taxă de 540 de lire sterline. Nu aveam cont în lire sterline, dura, trebuia o rectificare bugetară prin Consiliul Local, demersuri la Trezorerie, dura două luni, trecea evenimentul. Au promis niște sponsori că fac plata și, pe moment, ne-am liniștit și ne-am văzut de pregătiri.
Acțiunea a fost atât de frumoasă, cu mii de copii fericiți, încât nici nu a mai contat dacă recordul nostru a fost validat sau nu oficial. Și nu a fost, din păcate. Sponsorii noștri (onorabili, vipuri locale, nu merită menționați), oricum și-au luat vorba înapoi, iar pentru cei de la „Guinness World Records” nu au contat decât banii și nu au mai ajuns la Pitești. Noi ne atinsesem scopul, totuși! Reușisem ceva unic, un dans sincron cu 5400 de participanți!
A fost o mobilizare fără precedent în istoria Piteștiului pentru un act artistic, cu un entuziasm maxim din partea tuturor și o experiență de neuitat!
(din volumul „Din culisele culturii argeșene”, în curs de apariție, de Jean Dumitrașcu)
