FC ARGEȘ A REMIZAT, AZI, CU RAPID

Sport

FC Argeș și Rapid București s-au întâlnit sâmbătă, de la ora 11.30, pe stadionul Nicolae Dobrin, într-un amical disputat fără spectatori. Confruntarea de pe arena din Trivale s-a terminat la egalitate, 2-2, partida fiind un test util de verificare pentru tehnicienii celor două echipe înaintea partidelor de campionat cu FC U Craiova, respectiv UTA Arad. Foto: Gabriela Neacșu

Piteștenii au început foarte bine meciul și puteau deschide scorul după un sfert de oră prin Teles, însă Săpunaru a respins cu capul de pe linia porții. Alb-violeții au marcat după 18 minute prin Ahmed Said care l-a învins pe portarul oaspeților cu un șut în vinclu. Palic și același Said au fost foarte aproape de majora diferența pe tabela de marcaj, însă Moldovan a reușit să se remarce prin paradele sale. Replica giuleștenilor a venit prin Romario Moise, care scăpat singur spre poartă, a fost blocat in extremis de Croitoru.

Rapidul a restabilit egalitatea până la pauză prin Albert Stahl care l-a învins pe goalkeeperul echipei noastre cu un șut din interiorul careului. FC Argeș a trecut din nou în avantaj pe tabelă la puțin timp după revenirea de la cabine. Viana a centrat în careu, iar Antun Palic, desprins din marcajul adversarului, a trimis cu capul în plasă!. Cu un sfert de oră înainte de finalul partidei, Romario Moise a stabilit scorul final în urma unei lovituri libere din afara careului bătute perfect.

Caseta tehnică:

FC Argeș: 22.Croitoru – 7.Viana, Pițian, 14. Joao Miguel, 25. Boldor – 26. Moisie, 4. Meza Colli, 29.Dumitrașcu, 16. Teles – 21.Palic, 44. Said. Antrenori: Andrei Prepeliță și Mihai Ianovschi.

Rezerve: 12.Greab, 2.Tofan, 24.Telcean, 30.Mușat, 5.Turda, 19. De Jonghe, 23.Barbu, 8.Șerban, 89.Honciu, 10.Tănase, 18.Jafar Arias.

FC Rapid: 31.Moldovan – 13.Goge, 22.Săpunaru, 6.Ignat, 3.Florică – 23.Albu, 21.B. Barbu, 29.Stahl, 20.Moise – 94.Hlistei, 9.Bălan. Antrenor: Mihai Iosif.

Rezerve: 1.Muller, 15.Finică, 2.Nastos, 11.Morais, 19.Leasă, 33.Costin, 4.Crepulja, 18.Alami, 57.Marzouc.

Arbitru: Iulian Călin / Asistent 1: Romică Bîrdeș /Asistent 2: Gabriel Stroe

Filmul meciului:

min.14: Teles trage la poartă, însă Săpunaru scoate cu capul de pe linia porții.

min.16: Ignat șutează peste poartă din câțiva metri în urma unui corner de pe partea stângă.

min.19: 1-0! Said deschide scorul cu un șut din interiorul careului care s-a dus în vinclul porții apărate de Moldovan.

min.22: Palic pătrunde în careu, trage la poartă, însă Moldovan respinge șutul acestuia.

min.25: Said trimite cu capul peste transversală în urma unei centrări de pe stânga.

min.28: Romario Moise scapă singur spre poartă, însă Croitoru reușește să blocheaze șutul acestuia.

min.37: 1-1! Stahl restabilește egalitatea după ce îl învinge pe portarul pieteștean cu un șut din interiorul careului.

min.49: 2-1! Viana centrează în careu, iar Palic trimite cu capul în plasă!.

min.55: Teles reia pe lângă poartă din careul mic.

min.78: 2-2! Rapid restabilește egalitatea prin Romario Moise care trimite în plasă din lovitură liberă de la 20 m.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 + 1 =