Poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi au reţinut pentru 24 de ore doi tineri de 21 şi 22 de ani, ambii din Curtea de Argeş.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 30 ianuarie a.c., cei doi tineri ar fi pătruns prin efracţie într-un local din acelaşi municipiu, de unde ar fi sustras două casete de valori şi un telefon mobil, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 7.000 de lei.
După administrarea probatoriului, cei doi tineir au fost reţinuţi pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş cu propunere de luare a unei măsuri prevenitive.