Regizorul Alexandru Darie, directorul general al Teatrului Bulandra din Bucureşti, a murit la vârsta de 60 de ani, informează Mediafax.
Regizorul în vârstă de 60 de ani a fost diagnosticat cu ciroză în urmă cu mai mulţi ani, dar, în ultima vreme, starea sa de sănătate s-a agravat.
Alexandru (Ducu) Darie, fiul regretatului actor Iurie Darie şi al actriţei Consuela Roşu, este unul dintre cei mai cunoscuţi regizori de teatru români, care a montat numeroase spectacole atât în ţară, cât şi în străinătate.
A studiat regia de teatru la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1983.
În studenţie a regizat spectacolul „Paracliserul”, de Marin Sorescu, pentru care i s-a acordat marele premiu pentru cea mai bună producţie la Festivalul International al şcolilor de Teatru Jacques Lecoq, Riccione, Italia, 1981. În 1992, regizorul a fost invitat de Oxford Stage Company să regizeze „Mult zgomot pentru nimic”, de William Shakespeare, BBC apreciind montarea drept un eveniment al stagiunii.
Alexandru Darie a regizat şi spectacole montate în SUA, la Performing Arts Centre din New, dar şi la Globe Theatre Tokio, Japonia. În ianuarie 1995 a regizat „Trei surori”, de Anton Cehov, premiat de Asociaţia Criticilor de Teatru şi de Uniunea Teatrală din România (UNITER). În 1998, a montat la Teatrul Nottara o curajoasă adaptare a piesei „Viforul”, cu Stelian Nistor.
Din 2002, este directorul Teatrului Bulandra. În perioada 2006 – 2011, a fost preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa, organizaţie înfiinţată de Giorgio Strehler, de care îl leagă afinităţi şi momente hotărâtoare. A montat spectacole care au marcat ultima parte a secolului 20, precum „Visul unei nopţi de vară”, „Poveste de iarnă”, „Trei surori”. Despre „Visul unei nopţi de vară”, cu care la începutul anilor ’90 a susţinut un turneu în Marea Britanie, The Guardian a scris că este cea mai bună montare după cea semnată de Peter Brook.
Ducu Darie a jucat şi în filme, precum „Galax, omul păpuşă” (1984), de Ion Popescu-Gopo, dar şi mai recentul „Poveste de dragoste”, de Cristina Iacob (2015).
