ACUM! BĂRBAT ACCIDENTAT MORTAL ÎN TEIU

Stiri

UPDATE. Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Topoloveni, s-a stabilit că un bărbat de 43 de ani, din Mioveni, care conducea un autoturism pe DC 100 de pe raza localității Teiu, circulând din direcția Teiu spre Mozacu, a acroșat și accidentat mortal, în împrejurări ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, un pieton. Din păcate, echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul pietonului, bărbat de 82 de ani, având domiciliul în București. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care bărbatul în cauză a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și ucidere din culpă, conform art. 336 și 192 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.

Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin, în localitatea argeșeană Teiu.

Un autoturism a accidentat mortal un bărbat.

Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Topoloveni sunt la fața locului pentru cercetări.

Revenim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 − = 7