„ADOPTĂ UN PARC!” – ÎMPREUNĂ PENTRU PITEȘTI

Stiri

Adient Trim Pitești, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești și cu SC Salpitflor Green SA., va planta 70 de arbori!

Astăzi, 27.03.2021, ziua în care, la nivel internațional, este marcată nevoia de a proteja natura prin cea mai mare mișcare voluntară de mediu din istorie – Ora Pământului -, va avea loc, în Parcul Lunca Argeșului, o acțiune de voluntariat inițiată de Adient Trim Pitești, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești și cu SC Salpitflor Green SA.

Proiectul se intitulează „Adoptă un parc!” și este o continuare a seriei proiectelor de voluntariat ale companiei, desfășurate sub sloganul „Împreună pentru comunitate”. Acesta va debuta sâmbătă, 27 martie, începând cu ora 10:00, prin plantarea a 70 de arbori (50 de arțari și 20 de platani), în Parcul Lunca Argeșului.

Astfel, voluntari ai Adient Trim Pitești, împreună cu directorul general Amalia Săceleanu, alături de voluntari ai SC Salpitflor Green SA, vor contribui, în timpul lor liber, cu forța de muncă, pentru o cauză dedicată atât comunității noastre, cât și mediului înconjurător.

Primarul municipiului, Cristian Gentea, va fi prezent la acțiunea de voluntariat, împreună cu alți reprezentanți ai Primăriei Pitești, această inițiativă dorindu-se a fi un exemplu de spirit civic și un început bun pentru multe alte acțiuni similare, în viitor.

Pentru angajații societății care a inițiat campania, cultura voluntariatului a luat naștere în urmă cu multă vreme, printre acțiuni numărându-se plantările de copaci, donarea de sânge, darurile de Crăciun și construirea de locuințe pentru familiile nevoiașe, ecologizări și acțiuni realizate pentru sprijinirea Spitalului de Pediatrie. Calendarul acțiunilor de voluntariat și implicare socială pentru 2021 va continua cu multe alte proiecte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

30 − = 27