APROAPE 2.000 DE PERSOANE VERIFICATE ÎN ULTIMELE 24 DE ORE. CE AMENZI S-AU DAT

Stiri

Aproape 2.000 de persoane au fost verificate în cadrul acțiunilor desfășurate de polițiști şi poliţiştii locali, în cadrul activităților desfășurate în sistem integrat, prevenirea răspândirii și limitarea infectării cu coronavirus.

În cursul nopții precedente, un eveniment privat cu a fost sistat la Rucăr, iar la Curtea de Argeș, o societate comercială a fost sancționată pentru nerespectarea măsurilor specifice acestei perioade.

În ultimele 24 de ore, au fost intensificate activităţile în zonele aglomerate din mediul urban şi rural, în mijloacele de transport în comun, dar şi cu privire la localurile publice și zonele aglomerate. Astfel, polițiști argeșeni au acționat atât în activități independente, cât și cu jandarmi, pompieri, polițiști locali, precum și cu specialiști din cadrul I.S.C.T.R., I.T.M., D.S.P., D.S.V.S.A., R.A.R., fiind vizate în special transportul în comun, zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, dar și localurile publice, cum ar fi restaurantele și sălile de jocuri de noroc.

Au fost desfășurate 33 de acțiuni punctuale (din care 30 de acțiuni independente ale polițiștilor, 2 acțiuni cu lucrători I.J.J. Argeș și o acțiune cu reprezentanți ai I.S.U. Argeș și polițişti locali), fiind verificate 130 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru, precum și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți.

De asemenea, 264 de autovehicule au fost verificate, din care 139 de mijloace de transport în comun. Au fost verificate, în total, 1.882 de persoane, dintre care 690 au fost verificate în cadrul acțiunilor punctuale.

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat 170 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 34.500 de lei. Dintre acestea, 167 de sancţiuni, în valoare de 23.500 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală, iar 3 sancţiuni, în valoare de 11.000 de lei, au fost aplicate ca urmare a organizării unui eveniment privat, prespectiv unui operator economic care nu şi-a limitat programul de lucru.

Eveniment privat sistat de poliţişti

În seara zilei de 06 noiembrie a.c., în jurul orei 23:00, poliţiştii au depistat, la o pensiune de pe raza localității Rucar, un eveniment privat la care participau 50 de persoane. La locația în cauză au intervenit polițiști din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, au Secțiilor de Poliție Rurală Rucăr și Valea Mare Pravăț, precum și jandarmi argeșeni.
Desfășurarea evenimentului a fost sistată, iar organizatorul evenimentului și reprezentantul pensiunii au fost sancționați contravențional, cu amendă în valoare de 3.000 de lei fiecare, conform Legii 55 din 2020 privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Totodată, verificările continuă, pentru identificarea tuturor persoanelor participante și luarea măsurilor legale care se impun.

Societate comercială sancţionată

În seara zilei de 06 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, împreună cu inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeș, au efectuat verificări la 7 societăți comerciale, dintre care 5 localuri de alimentație și 2 săli de jocuri de noroc.
În urma verificărilor, s-a constatat că una dintre societăți nu a respectat măsura limitării programului de lucru, fapt pentru care a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 55/2020 privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Totodată, în urma verificărilor, s-au constatat diferențe între suma încasată și suma care se găsea în casieria agentului economic la momentul controlului, fiind aplicată o sancțiune în valoare de 1.500 de lei, conform OUG 28 din 1999 privind casele de marcat electronice fiscale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 + 1 =