ARGEȘ: AMENZI CU DUIUMUL PENTRU CEI CARE CONDUC FĂRĂ DREPT

Stiri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au acţionat pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie, acționând pe drumurile din orașe și municipii, precum și din afara localităților.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 167 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 50.000 de lei, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de circulație 15 de permise de conducere și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.

Conduceau fără drept.

-Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești l-au depistat pe B.M., de 22 de ani, din Lunca Corbului, care conducea un autoturism pe raza municipiului Pitești, fără a poseda permis de conducere.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal.

-Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești l-au depistat pe V.F., de 24 de ani, din municipiul Roșiori de Vede, județul Teleorman, care conducea un autoturism pe DN 65A, pe raza oraşului Costeşti, fără a poseda permis de conducere.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal.

-Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești l-au depistat pe S.A., de 35 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe bld. Republicii, având dreptul de a conduce suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal.

Circula cu autorizaţia provizorie expirată. —Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeş l-au depistat pe numitul S.G., de 43 de ani, din Albeştii de Argeş, care conducea un autoturism, având valabilitatea numerelor provizorii expirată.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 334 din Codul Penal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 2 = 3