ARGEȘENI CARE NU RESPECTĂ MĂSURA IZOLĂRII. AMPLE CONTROALE!

Administrativ

Instituția Prefectului Argeș informează că acțiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară pentru prevenirea răspândirii Sars-Cov-2 continuă. Cetățenii sunt sfătuiți să respecte cu strictețe măsurile de protecție sanitară: purtarea măștii, distanțarea fizică și păstrarea igienei mâinilor. De asemenea, vă amintim că de azi masca este obligatorie în spațiile publice din Argeș pentru toate persoanele cu vârsta de peste 5 ani, conform deciziei CJSU nr 47/12.10.2020.

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au verificat 834 de persoane și 46 de societăți comerciale. Au fost aplicate 181 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 29.000 de lei, ca urmare a nerespectării măsurilor de protecție individuală. În cadrul acțiunilor punctuale, au fost legitimate 758 de persoane și verificate 319 autoturisme.

De exemplu, în cursul nopţii de 13 spre 14 octombrie, în jurul orei 01:30, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Piteşti au depistat, în urma unui control în trafic al unui autovehicul, că ocupantul acestuia, bărbat de 47 de ani, cu domiciliul în alt județ, figura ca având instiuită măsura carantinării la domiciliu. În cauză a fost întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, conform art. 352 din Codul Penal.

În ziua de 13 octombrie, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş, cei din cadrul Poliţiei Oraşului Topoloveni, precum şi cei din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Tigveni, care au efectuat verificarea la domiciliu a persoanelor față de care este instituită măsura izolării la domiciliu, ca urmare a revenirii din călătorie în ţări faţă de care este instituită această măsură, au constatat că trei persoane, respectiv o femeie de 48 de ani, o femeie de 28 de ani şi un bărbat de 27 de ani, nu se aflau la adresa declarată pentru izolare. Faţă de cele trei persoane a fost luată măsura sancţionării contravenţionale, conform Legii 55/2020, cu amenzi în valoare totală de 2.500 de lei, iar situaţia acestora a fost comunicată C.J.C.I. Argeș și D.S.P. Argeș.

Jandarmii argeșeni au aplicat 16 sancțiuni contravenționale (amenzi și avertismente), în valoare totală de 1500 lei, persoanelor care nu au purtat masca de protecție în conformitate cu prevederile legale. Pompierii au verificat 43 de societăți comerciale și 647 de persoane fizice. Dintre acestea din urmă, 26 au fost surprinse că nu respectau măsurile de protecție individuală în spații închise și au primit avertismente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 5 = 2