ATENȚIE! VALUL AL DOILEA DE CONTROALE

Administrativ
Instituția Prefectului Argeș informează că, în ultimele 24 de ore, au fost continuate acțiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară pentru prevenirea răspândirii Sars-Cov-2. Cetățenii sunt sfătuiți să respecte cu strictețe măsurile de protecție sanitară: purtarea măștii, distanțarea fizică și păstrarea igienei mâinilor.
Polițiștii argeșeni au verificat 490 de persoane și 33 de societăți comerciale. Aceștia au aplicat 70 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.000 de lei, ca urmare a nerespectării măsurilor de protecție individuală. O sancțiune, în valoare de 5.000 de lei, a fost aplicată unui bărbat de 32 de ani, dintr-o comună din județ, care nu a respectat măsura izolării, acesta nefiind găsit la adresa de izolare, în momentul verificărilor efectuate de polițiști. În cadrul acțiunilor punctuale, 423 de persoane au fost legitimate și 189 de autoturisme verificate.
Jandarmii argeșeni au aplicat 15 amenzi, în valoare totală de 7500 lei și 11 avertismente persoanelor care nu au purtat masca de protecție în conformitate cu prevederile legale.
Pompierii argeșeni au verificat 60 de societăți comerciale și 1296 de persoane fizice. Dintre acestea din urmă, 35 au fost surprinse că nu respectau măsurile de protecție individuală. Reprezentanții ISU Argeș au aplicat o amendă în valoare de 500 de lei și 34 de avertismente.
La linia telefonică TelVerde 0800800165, puteți sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară, iar la linia telefonică TelVerde 0800800358 puteți apela pentru recomandări și informații legate de COVID-19. De asemenea, la DSP Argeș este disponibil un call center la care argeșenii pot suna dacă doresc să afle informații despre pandemia de coronavirus, dar pot fi și îndrumați sau sfătuiți cu privire la infectarea cu virusul SARS CoV 2. Numărul unic este 021.414.44.48 și poate fi apelat la orice oră, de luni până duminică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

66 + = 76