BĂRBAT DIN CÂMPULUNG, REȚINUT PENTRU BRACONAJ

Stiri

Polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au reținut un bărbat de 31 de ani, din Câmpulung, bănuit de braconaj, săvârșit cu câini, pe timp de noapte.

În ziua de 5 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au continuat verificările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj, și, la primele ore ale dimineții, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, pe raza comunei Popești, la locuinţele unui bărbat de 31 de ani, din comuna Izvoru.

Cu ocazia percheziţiilor, desfăşurate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, la cele două locuinţe au fost descopetiţi câini din rasa ogar şi un proiector cu acumulatori, despre care există indicii că ar fi fost folosite la căutarea vânatului, în noaptea de 24 spre 25 ianuarie a.c., pe raza localității Ștefan cel Mare.

Bărbatul în cauză a fost identificat ulterior, pe raza municipiului Piteşti, iar după administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de astăzi, cel în cauză să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Reamintim că în noaptea de 24 spre 25 ianuarie a.c., un autoturism în care se aflau mai multe persoane, a fost observat în fondul cinegetic, pe raza localităţii Ştefan cel Mare, care, prin folosirea unui proiector și cu ajutorul câinilor, căuta vânat.

La apropierea organelor de ordine, conducătorul autoturismului a fugit, fiind urmărit de jandarmii argeșeni până pe o stradă din aceeaşi localitate, unde conducătorul auto, un bărbat de 29 de ani, din Mioveni, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Trei dintre cei patru ocupanţi, cu vârste cuprinse între 23 și 30 de ani au fost prinși, ulterior aceştia fiind reţinuţi pentru 24 de ore, ulterior față de aceștia fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

53 + = 62