Barbu Pițigoi se apropie de 90 de ani, dar este la fel de activ ca în 1990, când l-am cunoscut. Ultima oară când l-am revăzut a fost la 17 august 2015, când și-a lansat volumul „Generația care și-a făcut datoria” la Biblioteca Județeană Argeș, cu ocazia expoziției modulare itinerante „20 de ani fără Corneliu Coposu”. Incredibil, pentru anii de acum, la eveniment a participat, în public, și un notoriu turnător piteștean.
Barbu Pițigoi s-a născut la data de 17 noiembrie 1931, în satul Broșteni, județul Argeș. Este fiul fostului președinte al P.N.Ț. Argeș și fost deputat țărănist Marin Pițigoi, și finul lui Armand Călinescu (Barbu vine la Barbu Călinescu). După absolvirea, în 1950, a Liceului de Băieţi Nr.1 (Colegiul Național „Ion C. Brătianu” din Piteşti), reușește, în 1951, să se înscrie la Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic Timișoara, deși tatăl său era închis. Se mai întâmplau și minuni. Din 1956 și până în 1973, este cercetător și şef colectiv la Institutul de Mecanica Fluidelor din Bucureşti. Debutează cu volumul „Pompe hidraulice”, în 1968, urmat, în 1970, de tratatul „Acționări hidraulice în metalurgie”.
În 1973, obține titlul de doctor în științe tehnice-mecanica fluidelor la Politehnica București. Funcționează ca lector universitar până în anul 1984 la Politehnică, fiind autorul a 50 de studii de specialitate, publicate în țară și străinătate, a 5 brevete de invenții, fiind distins cu medalia de bronz la Salonul Internaţional de Inventică, Bruxelles, Belgia (1975). În 1976 a publicat volumul „Prese hidraulice”, iar în 1985 o nouă contribuție de seamă – volumul „Sisteme hidraulice de înaltă presiune”. Toată lumea îl știe în Argeș de lider al țărăniștilor, nimeni necunoscându-i activitatea științifică deosebită. Pentru contribuțiile sale, a contat mai puțin „dosarul de cadre”.
În seara zilei de 21 decembrie 1989, Barbu Pițigoi este printre primii români care refac P.N.Ț.C.D., la chemarea lui Corneliu Coposu, fiind numit de la bun început secretar general adjunct al partidului. De fapt, este membru P.N.Ț. din 1945, făcând parte din organizația de elevi, sediul partidului aflându-se chiar în casa tatălui său din Pitești.
Barbu Pițigoi este însărcinat cu refacerea organizației Argeș a partidului, la alegerile din 20 mai 1990 fiind cap de listă în Argeș pentru Adunarea Deputaților, din partea P.N.Ț.C.D., dar nu obține decât 7611 voturi. Insuficiente. Doar și Ion Rațiu luase doar 11.849 de voturi de la argeșeni. Un an greu pentru Barbu Pițigoi. Cum să construiești o organizație țărănistă puternică în 1990? Cu cine? Un nepot al lui Ion Diaconescu, Ștefan Ion, făcuse studii la Moscova, un alt nepot al aceluiași Diaconescu, Filip Georgescu, era lider F.S.N. și era ales deputat. De unde să știe Barbu Pițigoi câți informatori la Securitate a trimis Virgil Măgureanu la țărăniști în ianuarie 1990? De unde să știe câți foști deținuți politici țărăniști erau, în fapt, manevrabili, ca foști informatori? Și uite așa s-au tot bănuit și acuzat reciproc până în 2000, când nu au mai intrat deloc în parlament.
La alegerile din 1992, Barbu Pițigoi are succes, devenind deputat de Argeș. Este ales secretar al Comisiei pentru industrie și servicii, poziție din care militează pentru interzicerea participării demnitarilor în A.G.A. și consilii de administrație. Fără succes. Îi vedem și azi pe unii politicieni cum se înfruptă din C.A.-uri. Ca o victorie personală a acelor ani, a obținut, deși în opoziție, 25 de miliarde lei pentru „Automobile Dacia” (nu realizez câte milioane de euro ar însemna). În satul natal a asfaltat 3 km de drum, sponsorizând și refacerea bisericii de la Pârvu Roșu. În 1993, a reînființat Asociația Inginerilor P.N.Ț.C.D., al cărei președinte a fost un deceniu. A reluat, după 60 de ani, Școala de vară de la Câmpulung, inițiată de Ion Mihalache.
Și la alegerile din 1996, Barbu Pițigoi este tot cap de listă, obținând al doilea mandat de deputat de Argeș. De data aceasta este ales vicepreședinte al Comisiei pentru industrie și servicii. Este la putere acum și inițiază patru legi – Legea minelor, Legea cooperației, Legea privind înființarea și organizarea Camerei inginerilor și, în fine, a unui proiect de lege privind acordarea unui ajutor pentru plata cheltuielilor suplimentare, determinate de creșterea consumului de energie termică în sezonul rece, pentru unele categorii ale populației (pe scurt, a cupoanelor pentru întreținere). S-a uitat, vai, cât de greu s-a trăit între anii 1994-1999 în România!
În 1999, a publicat volumul „Probleme economico-sociale în contextul integrării europene”, iar în 2000 – cartea de politologie „Întoarcerea în Europa”. În anul 2000, a condus campania electorală în Argeș împreună cu Mircea Ciumara. A finanțat și un săptămânal, „Univers creștin-democrat”. Îmi amintesc o scenă antologică din toamna acelui an, o discuție între deputatul Barbu Pițigoi și liderul PDSR Filip Georgescu: „Voi ce aveți compromițător despre noi? Casete, dosare? Uite ce avem noi! Deci, nu jucăm murdar!” Apoi au căzut de acord ca primarul Vasile Costescu să nu mai dea jos, noaptea, bannerele țărăniștilor de la Mioveni.
Dar în 2000, președintele Emil Constantinescu a recunoscut, cu voce tare, că a fost sabotat de serviciile secrete, și, drept urmare, nu a mai candidat la un nou mandat, fapt pentru care C.D.R. nu a mai intrat în Parlament. Așa a ieșit din istorie P.N.Ț.C.D.-ul lui Ion Diaconescu. Barbu Pițigoi a rămas un țărănist fără de partid, activând în cadrul Asociației Creștin Democrate România de Mâine. Cartea sa „Generația care și-a făcut datoria” trebuie citită pentru a se înțelege mai bine cât de subminat a fost, din interior și din exterior, P.N.Ț.C.D. Unii s-au demascat de multă vreme, precum Victor Ciorbea…
Nota redacției: Din volumul în curs de elaborare „Istoria primarilor de Pitești, prefecților și parlamentarilor de Argeș”, de Jean Dumitrașcu.
