BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ÎȘI REIA ACTIVITATEA. MĂSURILE IMPUSE!

Stiri

De astăzi, 21 mai, Biblioteca Județeană ,,Dinicu Golescu” Argeș își va relua, gradual, activitatea cu publicul. Într-o primă etapă vor fi deschise următoarele secții: Beletristică, Știință și Tehnică, Copii și Tineret și Filiala Prundu.

Programul de lucru cu publicul, începând cu data de 21 mai 2020, valabil pentru serviciile de împrumut la domiciliu este:

Luni – Joi: 9-19

Vineri: 9-15

Pentru protejarea sănătății utilizatorilor și a personalului bibliotecii în această perioadă de pandemie trebuie respectate următoarele măsuri:

-intrarea în bibliotecă este condiționată de purtarea măștii de protecție. Acestea se vor purta pe toată perioada petrecută în instituție (biblioteca nu pune la dispoziție astfel de materiale);

-la intrarea în bibliotecă se va efectua termometrizarea noncontact a persoanelor. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în incinta clădirii;

-la intrarea în bibliotecă utilizatorii trebuie să își dezinfecteze mâinile (materialele necesare se vor regăsi la intrarea în instituție);

-intrarea în holul bibliotecii a grupurilor mai mari de 3 persoane este interzisă;

-este interzisă staționarea utilizatorilor în holul bibliotecii, aceștia trebuie să respecte distanțarea fizică (1,5 m);

-eliberarea sau vizarea permiselor de bibliotecă se va face la biroul de informații, utilizatorii trebuind să respecte distanțarea fizică;

-restituirea documentelor de bibliotecă împrumutate se va face la intrarea în bibliotecă, acestea fiind preluate de personalul bibliotecii și supuse unui regim de carantinare de 3 zile, ulterior fiind din nou introduse în circuitul de împrumut;

-în fiecare zi biblioteca va fi închisă pentru public în intervalul 13-13:30 pentru dezinfecție.

Sălile de lectură sunt închise până la o dată ce va fi anunțată ulterior.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

70 + = 79