CHINDIA TÂRGOVIȘTE – FC ARGEȘ, 2-2

Sport

FC Argeș a plecat cu un punct de la Giurgiu, după ce a terminat la egalitate, 2-2, în confruntarea de sâmbătă, din deplasare, cu Chindia Târgoviște. Disputa de pe stadionul „Marin Anastasovici”, care a contat pentru ultima etapă a acestui tur de campionat, a fost una destul de spectaculoasă, cu 4 goluri, dar și alte oportunități de a mai marca de ambele părți.

Gazdele au început bine meciul și au avut o șansă enormă de a deschide scorul, însă portarul Alexandru Greab a parat șuturile lui Iacob și Pițian. Și goalkeeperul Chindiei, Marian Aioani s-a remarcat și el la un șut de la distanță expediat de Malele, iar apoi a respins execuția lui Mușat, din lovitură liberă. Echipa noastră a deschis scorul dintr-un penalty obținut de Malele și transformat de Șerban. Bucuria alb-violeților a fost de scurtă durată pentru că peste doar un singur minut, târgoviștenii au egalat prin autogolul lui Deslandes, după ce mingea a lovit și bara. FC Argeș putea trece din nou în avantaj, însă Ndiaye Mediop a trimis în bară din interiorul careului. Marco Dulca a stabilit scorul pauzei cu un șut plasat de la 25 m care s-a dus în plasă.

În partea secundă a întâlnirii, Neguț nu l-a putut învinge pe Greab, iar Aioani a parat șutul lui Malele. Piteștenii au restabilit egalitatea în minutul 72, prin Robert Grecu care a trimis în vinclul porții apărate de Aioani. FC Argeș a cerut penalty la un fault în careu asupra lui Matei, însă centralul Szabolcs Kovacs, aflat la meciul de debut în Liga I, nu a dat nimic. Reluările tv au arătat că fotbalistul piteștean a fost călcat pe gleznă de adversar și se impunea lovitură de la 11 m. Pe final, Chindia a ratat prin Popa și Iacob, iar în prelungiri a avut un gol anulat pentru ofside la Fomba.

La finalul acestui tur de campionat, FC Argeș a împarte ultimul loc al ierarhiei cu Politehnica Iași, ambele cu câte 11 puncte, strânse în 15 etape.

Caseta tehnică:

Chindia: Aioani – Căpuşă, Bourama Fomba, Piţian, Martac (min.78 Yameogo)– Dumitraşcu, Dulca, Iacob, Neguţ – Florea(min.60 Berisha), Popa(min.88 Dinu). Antrenor: Emil Săndoi.

FC Argeş: Greab – Muşat, Deslandes(min.60 Șerbănică), Leca(min.46 Turda), Matei – Grecu, Meza Colli, Şerban,(min90+4 Palic), Drăghici (min.46 Blejdea) – Mediop, Malele. Antrenor: Andrei Prepeliță.

Arbitri: Szabolcs Kovacs, Vasile Marinescu, Ionuț Marius Bobe

Foto: Gheorghe Flușter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 + 1 =