CINCI SPITALE DIN ARGEȘ CARE VOR FI DESCHISE ȘI PENTRU PACIENȚI NON-COVID

Stiri

Instituția Prefectului Argeș informează că a fost transmisă către Ministerul Sănătății lista unităților spitalicești din județ care doresc să își reia activitatea în regim mixt (Covid și non-Covid). Propunerile au fost făcute de către managerii de spitale, ținând cont de tendința descrescătoare a numărului de cazuri Covid-19 și datorită gradului scăzut de ocupare a paturilor pentru pacienții infectați cu virusul SARS-CoV-2.

Toate spitalele care se vor reorganiza pentru reluarea activităților non-Covid vor înainta DSP Argeș o actualizare a planului de supraveghre, prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale, a hărții zonelor de risc și a procedurilor operaționale privind dezinfecția, purtarea echipamentului de protecție personală și circuitele funcționale adaptate în conformitate cu măsurile specifice de prevenire și limitare a infecției cu virusul SARS-CoV-2. În același timp, DSP Argeș va reanaliza nevoia de oferire a serviciilor de asistență medicală spitalicească Covid în funcție de evoluția numărului de îmbolnăviri și gradul de ocupare a paturilor din județ.

Spitalele din județ care vor putea fi organizate pentru funcționarea în regim mixt sunt următoarele:

-Spitalul PNF Câmpulung- cu 27 paturi pentru pacienții non-Covid;
-Spitalul PNF Valea Iașului- cu 35 de paturi recuperare respiratorie post-Covid;
-Spitalul PNF Leordeni- cu 19 paturi pentru pacienții non-Covid (spitalizare continuă ftiziologie) și 8 paturi spitalizare de zi în Pavilionul I;
-Spitalul Militar Pitești- cu 14 paturi pentru pacienții Covid cu patologie sociată psihiatrică în pavilionul neuropsihiatrie;
-Spitalul Municipal Câmpulung- cu 149 paturi pentru pacienți non-Covid.

Amintim că încă din 29 mai 2020 spitalele folosite pentru tratarea pacienților Covid pot asigura și asistența medicală pentru pacienții non-Covid, în baza Ordinului ministrului Sănătății nr. 961/2020. Conform ordinului menționat, “în funcție de evoluția epidemiologică locală, spitalele care asigură asistența medicală pacienților testați pozitiv sau suspecți cu virusul SARS-CoV-2 pot asigura, cu avizul DSP, asistența medicală și pacienților non-COVID-19 în condițiile existenței circuitelor funcționale complet separate, fără a fi necesară externarea/transferarea tuturor pacienților internați către alte spitale.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

26 − 25 =