CUPLURILE CARE SĂRBĂTORESC NUNTA DE AUR ȘI NUNTA DE DIAMANT, PREMIATE

Stiri

Astăzi, 12 aprilie 2021, a avut loc un nou eveniment cu valoare de simbol: 65 de cupluri din comunitatea piteșteană, care aniversează peste o jumătate de secol de căsătorie, au fost premiate de autoritățile locale.

Premierea a avut loc la Filarmonica Pitești, începând cu ora 10:00, fiind desfășurată în serii de câte 20 de persoane pe oră, conform prevederilor legale în contextul epidemiologic actual.

Celor 57 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie, precum și celor opt cupluri care aniversează 60 de ani de viață împreună, le-au fost oferite, de către primarul Cristian Gentea, diplome de fidelitate, premii în bani și flori, edilul exprimându-și prețuirea pentru modelul pe care dumnealor îl reprezintă:

„Familia dumneavoastră este, pentru orice tânăr, dovada încrederii, a răbdării și a rezistenței cuplului în fața încercărilor vieții! De-a lungul anilor, ați construit, ca soț și soție, o legătură ce nu poate fi măsurată în nimic material. Totuși, sărbătorirea celor 50 sau chiar a 60 de ani de căsătorie oferă Primăriei Municipiului și Consiliului Local prilejul de a vă onora, cu o diplomă și un cadou în bani. Este o acțiune prin care ne arătăm respectul și susținerea valorilor familiei, dar și conștientizarea importanței stabilității în căsătorie!

Vă felicităm din toată inima, vă dorim sănătate, viață frumoasă și lungă alături de copii și nepoți, așa încât, în fiecare an de acum înainte, să sărbătoriți bucuriile prezentului și amintirile trecutului, dar și promisiunile viitorului!
La mulți ani!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

72 − 65 =