Nu pot să nu scriu despre Cenaclul „Liviu Rebreanu” din Pitești! Și chiar din culise, mai ales că acum câțiva ani am cumpărat de la un anticar ambulant un registru extrem de interesant, din anii 70, ce cuprinde procese-verbale ale ședințelor publice ale celebrului cenaclu. Un cenaclu ce a reunit, de la înființarea sa, în 1948, pe mai toți scriitorii importanți ai locului. Enumăr câțiva, în grabă: Ludmila Ghițescu, Floru Mihăescu, Jean Voiculescu, Mihail Ilovici, Otilia Nicolescu, Ion Popa Argeșanu, Miron Cordun, Nicolae Ioana, Octav Pârvulescu, Nicolae Badi, Ion Durac, Marin Găiseanu, Elisaveta Novac, Marin Ioniță, Ion Lică Vulpești, Mircea Meleșteu, Virgil Diaconu, Aurel Sibiceanu ș.a.m.d. Eu însumi am făcut parte din acest cenaclu literar, am citit și am fost analizat de ceilalți (pe unde vor fi fiind registrele în care se consemnează cum a fost la lecturile mele?!). Lecturile publice aveau ceva oficial, numele îți apărea pe un panou măricel pe treptele Palatului Culturii, era prilej de mândrie personală că ai fost acceptat „la judecată”. Parcă mi-l aduc aminte pe Nicolae Badi cum tuna și fulgera, pe ironicul Ion Popa Argeșanu cum arunca săgeți (mai puțin în doamne și domnișoare!).
Iată, mai jos, cum se desfășura o ședință de cenaclu. La întâmplare, o ședință în care a citit poetul Călin Vlasie (în cenaclu l-am cunoscut și eu, peste ani, când căuta tineri să pună la cale o mișcare poetică nouă). Avea 19 ani atunci, în 1972, și își căuta propriul drum în poezie. Un drum (stil) pe care și-l va afla curând, Călin Vlasie fiind unul dintre cei câțiva fondatori ai Cenaclului de Luni, alături de Mircea Cărtărescu, Radu Călin Cristea, Traian T. Coșovei, Ion Stratan, Florin Iaru, sub pulpana lui Nicolae Manolescu. De subliniat că și în cadrul generației optzeciste, pare a susținut-o enorm, Calin Vlasie este un poet radical original. Pentru cei care nu știu, dl. Vlasie a întemeiat celebra Editură Paralela 45, una dintre cele mai puternice din țară, și a preluat, de anul acesta, și Editura Cartea Românească. Nu e locul aici să-l prezint cum merită, pentru că primează documentul acesta uitat:
„Proces-verbal încheiat azi, 16 noiembrie 1972, în ședința de lucru a Cenaclului literar „Liviu Rebreanu” din Pitești
Au participat: tov. Octav Pîrvulescu, Pavel Vulpoiu, Toma Biolan, Ludmila Ghițescu, Corina Budescu, Radu Nicolae, Grigore Buga, Mihail Drăgan, Lidia Iliescu, Ion Budescu, Dana Bădescu, Gomoiu Victoria, Cioran Lucian, Cornel culu, Marian Barbu, Vlasie Călin, Vasile Iordache, Ion Toma Ionescu, Ion Cincă, Ion Popa Argeșeanu, Ion Voiculescu, Gheorghe Țărînă și alții.
La ordinea zilei: tov. Vlasie Călin va citi versuri din creația proprie.
Intrându-se în ordinea de zi, tov. Octav Pîrvulescu, secretarul Cenaclului literar, dă cuvântul lui Vlasie Călin, care citește: <Reus Voti>, <Tablou în alb>, <Străinul>, <Ploaia ucide>, <Călătorul>, <Modesta ars amandi>, <Rădăcini>, <Poetica> și <Plenitudine>.
La discuții, tov. Grigore Buga spune că poezia citită este o poezie viguroasă și reprezintă munca țăranului de pe ogoare.
Tov. Pavel Vulpoiu spune că Vlasie Călin este un băiat bun și poezia prezentată este viguroasă și și-a ales o tematică bună, dar poezia prezintă și unele goluri, dă și unele exemple din anumite poezii. În continuare spune că nu este de acord cu titlul poeziei <Ploaia ucide>. Spune că cea mai bună poezie este poezia <Călătorul>, deși are unele lipsuri. În general, spune că i-a plăcut poeziile prezentate în seara aceasta de Vlasie Călin.
Tov. Toma Biolan spune că în poeziile lui Vlasie Călin nu vom găsi prea multe lipsuri. Stângăciile care se observă sunt de formă și nu de fond, ele sunt niște abilități că nu știe când trebuie să se oprească. Spune că ar trebui să se ferească de unele expresii cotidiene care supără, mai ales cele de expresii poetice. În general, spune că i-a plăcut poeziile prezentate, mai ales poezia <Plenitudine> și <Ploaia ucide>, care sunt excelente. În încheiere spune că criticile aduse îi vor fi autorului de folos.
Tov. Marian Barbu spune că poezia prezentată este homerică și că este o poezie viguroasă și de dimensiuni istorice și că este de factură virgiliană.
Tov. Ion Popa Argeșanu spune că (în) poezia prezentată de Vlasie Călin sunt niște versuri foarte cuminți, încât nici nu merită explicații. Deși are unele banalități, însă el urmărește doar expresia sau ideea. În continuare spune că un poem care dă de gândit este <Ploaia care ucide>. Spune că autorul trebuie să se gândească mai mult la versurile lui.
Tov. Gheorghe Țărînă spune că poezia prezentată este o poezie bună, dar are și multe carențe, și dă mai multe exemple. În general spune că fluxul ce vine din poezia lui Călin Vlasie este foarte puternic.
Tov. Băjinaru spune că poetul Vlasie Călin în seara aceasta a fost lăudat, dar în ciclul prezentat nu are decât două poezii bune, restul nu.
Tov. Nicolae Radu spune că în ciclul prezentat de autor vede un Călin Vlasie fals. Majoritatea poeziilor sunt niște banalități și dă mai multe exemple și spune că poezia este o poezie silită.
Tov. Ion Voiculescu spune că personal nu este încântat din punct de vedere poetic, dar se bucură de unele persoane pe care le crește cenaclul nostru și îl dă ca exemplu pe tov. Marian Barbu. Despre poezia lui Vlasie Călin spune că în aceasta există multă vitalitate, dar nu este de acord cu exploziile și cu duelul ce a existat în seara aceasta în cenaclul nostru. Spune că din aceste discuții autorul nu are de câștigat nimic.
Tov. Ion Cincă spune că din discuțiile purtate în seara aceasta s-a câștigat mult, din mai multe puncte de vedere. Despre poezia lui Vlasie Călin spune că este turnată în niște tipare noi și că autorul a făcut un salt în materie poetică. Spune că i-a plăcut poezia <Poetică>, și o citește, și aduce laude poetului pentru această poezie, afară de ultimul vers.
Tov. Octav Pîrvulescu spune că roagă pe membrii Cenaclului să nu mai poarte discuții în contradictoriu. Despre poezia lui Vlasie spune că este o poezie sinceră, conține niște axiome, dar nu totdeauna reușite. Pentru joia viitoare va citi tov. Ion Cincă”.
(din volumul în pregătire „Din culisele culturii argeșene”, de Jean Dumitrașcu)
