La 2 februarie 1879, Eminescu publică un fulminant articol în ziarul „Timpul”, cu titlul „Liber-cugetător, liberă-cugetare”, sancționând o situație intolerabilă de la Curtea de Argeș. Ce se întâmplase de sărise ca ars poetul? Un tânăr doctor al plășii Găleșești-Argeș, Nicolae Codreanu, murise în luna ianuarie a acelui an în casa din Curtea de Argeș a doctorului evreu Nicolae Russel (care îl găzduia). Preoții locului vin să-l îngroape creștinește pe dr. Codreanu, dar sunt alungați de evreul galițian pe motiv că tânărul său amic fusese liber-cugetător și, în consecință, ritul nu se aplică. Prefectul de Argeș de atunci, Constantin Racoviță, nepot al lui Dinicu Golescu, ține partea evreului, dispunând înmormântarea nu după rit ortodox, spre indignarea P.S. Ghenadie, episcopul de Argeș.
Atentat la dreapta credință? Cine combate biserica ortodoxă, arată Eminescu în articolul său, „poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican, universal și orice i-o veni în minte, dar numai român nu e”. Și pentru că, alături de prefectul liberal de Argeș, și ziarul „Românul” ținuse partea evreului, Eminescu aruncă vina asupra guvernului. Iată cum sunt taxați liberalii vremii sale: „păgâni de la guvern”, „sectari necreștini ai demagogiei universale, pe cari nefericita noastră țară e osândită a-i purta în spate și a-i hrăni ca pe niște lipitori veninoase cari, cu gura lor fără lege, ofilesc și discompun tot ce ating (…) Liber-cugetător, liberă-cugetare, iată fraza cea nouă cu care organul de căpetenie al guvernului înfrumusețează fărădelegea de la Curtea de Argeș”.
Scandalul de la Curtea de Argeș ajunge să se discute în Senat, în regim de urgență, în urma vâlvătaiei din presă. Vasile Boerescu face o interpelare, la 6 februarie, pe adresa Guvernului, arătând că dr. Russel i-a înștiințat pe secretarul Episcopiei și pe cei trei preoți trimiși de P.S. Ghenadie că răposatul a fost nihilist și că-i lăsase, cum se spune, cu limbă de moarte, să fie înmormântat fără preot. Dr. Russel aducea ca martori pe soția sa și pe un alt doctor, Stăncescu. De altminteri, medicul evreu a depus diligențele necesare pentru înmormântarea amicului său, ținând și un discurs, socotit anarhic. A intervenit atunci ajutorul de subprefectură, alături de un călăraș, împiedicând înmormântarea fără preot! Prefectul Racoviță, în urma celor petrecute la Curtea de Argeș și a intervenției arătate, l-a destituit pe ajutorul de subprefect, avansându-l, totodată, pe dr. Russel ca medic peste mai multe plăși din Argeș, ca drept răsplată că-l înfruntase pe episcop!
La interpelarea lui Boerescu, a răspuns I.C. Brătianu. Relatează, a doua zi, 7 februarie 1879, Eminescu, prezent la ședința Senatului: „Cu o mlădoșenie vrednică de diplomații bizantini și cu un spirit de neadevăr care cu greu și-ar găsi păreche, d. Brătianu a negat pur și simplu toate celea. Prefectul de Argeș n-a știut nimic de toate împrejurările și s-ar fi luat numai după informațiunile eronate ale dr. Russel. Oare d. Brătianu nu vede că simplul fapt al ascultării aserțiunilor unui străin contra unei autorități eclesiastice a țării e îndestul de caracteristic?”
În plenul Senatului, intervine și motropolitul Moldovei și Sucevei, Iosif Naniescu, fost episcop la Argeș, în contra premierului. Brătianu se apără: nu a acceptat solicitarea prefectului Racoviță ca ajutorul de subprefectură să fie destituit, fapt ce a condus la cererea de demisie a prefectului!
Dar Eminescu nu e mulțumit doar cu debarcarea prefectului de Argeș, Constantin Racoviță (care deținea postul de trei ani), la care a contribuit din plin. Brătianu e aspru criticat și pentru că nu a votat moțiunea propusă de Boerescu, prin care i se cerea să dezaprobe public atitudinea prefectului de Argeș. Spiritele s-au încins la maximum în Senat când mitropolitul Naniescu a intervenit iarăși, punându-i în cârcă lui Brătianu și alte gesturi de vădită nerespectare a bisericii ortodoxe, gesturi care au culminat cu numirea dr. Russel ca profesor la seminarul de clerici de la Curtea de Argeș. Un evreu, chiar liber-cugetător, la „fabrica de popi”! Era prea mult. Mitropolitul e huiduit de-a dreptul de unii senatori liberali, supărați de aceste dezvăluiri.
Concluzia o trage Eminescu: „d. Brătianu nu înțelege, nici respectă biserica, mai dovedind pe deasupra că toate tendența și tot gândul d-sale și a acelei odioase și înjosite bande de esploatație ce o reprezintă nu este – ziua și noaptea – decât puterea, puterea și iarăși puterea, iar mai cu seamă bugetul!”.
Despre aceste lucruri și multe altele, am scris pe larg în cartea mea „Eminescu și Argeșul” apărută în anul 2000. E impresionat cât de informat era poetul și gazetarul despre ce se petrecea (și) în Argeș. Printre cititorii mei privilegiați, și Î.P. S. Calinic, care a aflat despre acest episod din cartea mea și, pentru că l-a socotit important, a dispus retragerea din librării a unei istorii a Episcopiei Argeșului pe care o binecuvântase, pentru a i se aduce completările de rigoare!
(din volumul în lucru „Din culisele culturii argeșene”, de Jean Dumitrașcu)
