Lucrând la ziarul „Argeșul” din Pitești zece ani, pe lângă atribuția principală de cronicar politic (și cele secundare: culturale, economice, sociale etc), a trebuit să coordonez, mizându-se și pe tinerețea mea, și paginile de tineret, „Argeșul în blugi”. Mărturisesc că nu m-am regăsit în această sarcină de serviciu, mai ales atunci când, din dorința de a fi cât mai aproape de interesele reale ale tinerei generații, m-am văzut nevoit să organizez și două super-baluri ale bobocilor! Invitând în spectacol și o trupă de tineri total necunoscuți, „Simplu”, tineri (conduși de CRBL) pe care i-am acceptat cu greu să cânte și să danseze gratis.
Trăind fie printre politicieni, fie printre cărți și oameni de cultură, mi s-a părut „nu știu cum” să „mobilizez” câștigătoarele concursurilor de miss din Pitești, să stabilesc probe pentru ele, să prezidez jurii de frumusețe, indiferent cât de plăcut a fost! Din această dilemă existențială am ieșit treptat, urmând o sugestie a redactorului-șef Traian Ulmeanu, aceea de a merge prin licee și de a găsi tineri talentați care să vină să colaboreze la „Argeșul în blugi”, ba chiar de a-l scrie singuri, exact pe gustul lor. Eu le ofeream spațiul de desfășurare. Am mers, dar am constatat rapid că mai toți liceeni care scriau erau… poeți, situație în care suplimentul de tineret ar fi ajuns unul literar, fără a mai da seama de cam tot ce se întâmplă cu noua generație.
Desigur, descoperirea atâtor liceeni care doreau să ajungă poeți m-a bucurat și, pentru început, le-am înființat un „colț de poezie”. Era prea puțin, mai ales că, în scurt timp, am fost asaltat de scrisori doldora de versuri, mai bune sau mai rele. Atunci (la începutul anului 1999) m-am gândit să organizez un concurs de poezie pentru cei care băteau cu sfială sau aplomb la porțile poeziei. Știam din propria experiență cât de mult înseamnă să publici la început de drum, să primești un sfat, să ai o confirmare printr-un premiu. Eu însumi am fost ajutat, mai mult sau mai puțin (îmi amintesc că mi-am făcut cu greu curaj să trec, la 16 ani, pragul revistei de cultură Argeș cu un grupaj de versuri în mână, lăudate în cenaclu, dar nepublicate, fiind socotite… „mistice” de redacție din cauza unei puternice influențe blagiene, fără a visa, în liceu sau în 1999, că la 33 de ani voi ajunge redactorul-șef al acestei importante reviste). De aceea, nu poți anticipa niciodată care va fi destinul poetic al unui începător.
Mulți se pierd pe drum, neavând tăria sau talentul de a depăși capcanele vieții (concursul mi-a arătat și că foste „poete de liceu”, ajunse… gospodine, încearcă să-și realizeze visul prin odrasle). Am acordat tuturor concurenților un cec în alb, indiferent de calitatea de moment a versurilor. Unii au evoluat, au confirmat ca scriitori – Cristian Gava, Alexandru Mărchidan, Ionuț Radu etc., câțiva au ajuns ziariști importantați, precum Mihaela Pană, Irina Trașcă (Irina Ursu, realizator emisiuni la National TV), Ramona Voiculescu, Gabriela Pisică (Antena 3), alții au bătut pasul pe loc sau au renunțat, nedublându-și talentul cu o cultură temeinică. Nu în orice zi ai șansa de a debuta un Eminescu, dar poți spune, pe urmele lui Iosiv Vulcan, de fiecare dată: „Deschidem cu bucurie coloanele ziarului nostru pentru…”.
Ideea se născuse. Întrucât mai existau multe alte concursuri de poezie în țară, acesta, al meu, trebuia să se deosebească, nu-i așa, prin ceva. Am gândit un regulament simplu de participare, am extins concursul pe două categorii de vârstă (deși un Cristian Gava putea concura alături de cei de liceu), am plănuit concursul pe termen lung, ajungând ca o ediție să se întindă de-a lungul unui an școlar și, ulterior, am oferit sfaturi celor care urmăreau rubrica. În fine, ținând cont de vârsta concurenților și de faptul că multe din poeziile pe care le primeam erau de dragoste (ce să te inspire în liceu?!), am botezat acest concurs, fără a sta pe gânduri, „Primele iubiri”, cu trimitere, desigur, la Nicolae Labiș.
Așa se face că, la 4 februarie 1999, am publicat intenția organizării concursului de poezie „Primele iubiri”. Din prima zi am înregistrat și prima înscriere: Diana Antonescu, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „I.C. Brătianu”. În prima săptămână, au urmat versuri de la Mara Stroe, Irina Trașcă, Radu Pally, Anca Aron, Mihai Laurențiu Tache, Simona Dobrin s.a. Ziarul era citit, avea tiraj peste 20.000 de exemplare. După trei luni, la finalul primei ediții, numărul concurenților a ajuns la 74, toți publicați. Cum plicurile nu mai conteneau și după festivitatea de premiere, am organizat pe timpul verii o rubrică specială, „Primele iubiri – dincolo de concurs”, cu promisiunea ca din toamnă să înceapă ediția a doua.
Audiența de care s-a bucurat concursul a depășit cu mult orice așteptări. Am primit an de an foarte multe plicuri cu poezii din afara Piteștiului, din Curtea de Argeș, Câmpulung, Topoloveni, Arefu, Bogați, Albești, Leordeni, Călinești, Căldăraru, Hârtiești, Mărăcineni, Ștefănești, Vața-Vedea, Moșoaia, Bujoreni-Vâlcea etc. Am primit mai apoi, când ziarul s-a putut citi pe internet, concurenți din Sovata, Sibiu, Târgu-Mureș, București, Cluj, Constanța sau Chișinău, concursul devenind național. Nu promiteam decât premii simbolice – o diplomă ! -, dar elevii au simțit că e un concurs cinstit, altfel nu mă căutau din toate zările. Unii s-au coagulat și au făcut propria revistă tipărită (după ce își făcuseră o revistă scrisă de mână), „Altceva”, precum Cristina Pandelică, Gabriela Pisică și Ramona Voiculescu, revistă pe care am sprijinit-o să apară, se înțelege…
Pe scurt, organizarea concursului de poezie „Primele iubiri” vreme de patru ani (până când, la 2 decembrie 2002, am ieșit din presă din motive medicale) a fost pentru mine un lung prilej de bucurii. Bucuria de a descoperi din când în când un poet adevărat și de a-i susține evoluția. Bucuria de a vedea cum câștigătorii de la „Primele iubiri” își publică prima carte sau devin vedete de… televiziune. Bucuria de a avea prinre concurenți nu numai elevi și studenți, ci și soldați, învățători, seminariști, șomeri, muncitori pe șantier și chiar tineri politicieni (Gabi Zoană a ajuns departe!). Bucuria de a descoperi familii întregi de poeți (surorile Demetriade, Bebu, Hodos, Petre etc.) sau colegi de clasă care se întreg în versuri (am și vorbit de „fenomenul Topoloveni”, pornind de la avalanșa concurenților dintr-o singură clasă de liceu). Bucuria de a iniția dezbateri despre rostul poeziei într-o lume atât de prozaică. Bucuria, în fine, de a fi simțit aproape atâtea sute de tineri care aveau în comun doar dragostea de poezie. (câteva poze sunt de dl. Sandu Oprea).
