ECRANIZARE DE SUCCES LA CINEMA ,,BUCUREȘTI”

Stiri

Sâmbătă, 24 august 2019, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă  „București” va fi proiectat filmul american „Marele Gatsby” („The Great Gatsby”).  Regia îi aparține lui Baz Luhrmann, în rolurile principale fiind  Leonardo DiCaprio, Carey Mulligan și Tobey Maguire.

Filmul este o ecranizare a celebrului roman „Marele Gatsby”, de F. Scott Fitzgerald. În adaptarea sa, regizorul îmbină vizualul și sunetul, oglindind epoca petrecerilor din perioada jazzului descrisă de Fitzgerald într-o manieră relevantă zilelor noastre. Leonardo DiCaprio joacă rolul lui Gatsby. „Marele Gatsby” urmărește povestea scriitorului în devenire Nick Carraway, care pleacă la New York în primăvara anului 1922, o epocă a decăderii valorilor, a jazzului, a regilor contrabandei și a înfloririi bursei.

În căutarea visului american, Nick ajunge să locuiască vizavi de petrecărețul milionar misterios Jay Gatsby. Nick intră în lumea celor bogați, a iluziilor, iubirilor și decepțiilor lor. Nick, ca un observator al lumii noi în care a pătruns, scrie o poveste despre dragostea neîmplinită, visuri nemuritoare și tragedie și pune o oglindă în fața lumii noastre moderne și a greutăților sale.

Prețul unui bilet este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

Duminică, 25 august 2019, de la ora 18.00, la Cinematograful „București” va fi proiectat filmul românesc „Lupu”.

Regia îi aparține lui Bogdan Mustață, în rolurile principale fiind Mihai Vasilescu și Ada Condeescu… Ce se poate întâmpla în mintea unui adolescent de 16 ani când se îndrăgostește pentru prima dată? Lupu trăiește cea mai stranie vară din viața sa. Mama lui are un nou iubit, fata care se lipește de el pe holurile întunecate ale blocului e posibil să nu existe și tatăl mort îi cere ajutorul din camera alăturată.

Prețul unui bilet este de 6 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

Biletele pot fi achizionate și on-line, de pe platforma www.bilete.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + 2 =