FABRICĂ NOU INAUGURATĂ ÎN ARGEȘ

Stiri

Astăzi, 8 mai, a avut loc inaugurarea unei noi fabrici în peisajul economic argeșean, la Căteasca, la evenimentul festiv participând și vicepreședinta Consiliului Județean Argeș, Simona Brătulescu, alături de subprefectul județului Argeș, Adrian Bughiu.

Kirchhoff Automotive Romania reprezintă un dezvoltator în industria auto recunoscut în toată lumea, fiind un furnizor de servicii complete în ceea ce privește structurile metalice și hibrid folosite la caroserii brute și șasiuri, la sisteme de siguranță în caz de accident și suporturi pentru planșa de bord.

În prezent, cea de-a doua fabrică KIRCHHOFF Automotive din România, produce mai mult de 90 de piese diferite, atât pentru sectorul de autovehicule, cât și pentru cel de vehicule comerciale, pentru clienții Volkswagen, Daimler, Ford și General Motors.

40 de persoane sunt angajate la fabrica de la Căteasca, KIRCHHOFF Automotive investind în jur de 10 milioane de euro în cei 3,100 m² ai fabricii, ale cărei competentele de bază sunt tehnologiile de ambutisare și îmbinare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

35 + = 44