FESTIVALUL OMENIEI, DE ZIUA COMUNEI BOGAȚI

Administrativ

Comuna Bogați se pregătește de sărbătoare. Ca în fiecare an, de sărbătoarea Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuit la 29 august, aici are loc Ziua comunei sub genericul „Festivalul omeniei”,  ajunsă la ce-a de-a VIII -a ediție. Primarul localității, prof. univ. dr. Ion Gîrleanu, a pregătit și anul acesta multe surprize concetățenilor săi, fiilor satului, ca și oaspeților care vin tocmai din SUA. La eveniment, printre personalități, este așteptat să participe și premierul României, doamna Viorica Dăncilă.

Evenimentul va avea loc în Parcul Tineretului din comună, de la ora 16.00, când vor fi premiate cuplurile care împlinesc în cursul acestui an 60 de ani de căsnicie. Tot cu această ocazie va avea loc și un moment prin care vor fi acordate titluri de Cetățean de onoare al comunei Bogați.

Pe scena special amenajată de sărbătoare vor urca și anul acesta multe formații artistice și interpreți consacrați de muzică populară și ușoară. Din program: Grupul vocal folcloric „Pădureanca” și Ansamblul de dansuri populare „Resteul”. Apoi rând pe rând vor evolua soliștii: Sebi David, Andreea Goșoiu, soliștii și orchestra de muzică populară „Doina Argeșului” a Centrului Cultural Județean Argeș, interpreții de folclor Nicolae Datcu, Olguța Berbec, Doinița și Ionuț Dolănescu, alți rapsozi populari. Programul se va încheia seara târziu cu un program de muzică pentru tineret susținut de Sandra N și un spectaculos foc de artificii.

1 thought on “FESTIVALUL OMENIEI, DE ZIUA COMUNEI BOGAȚI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 + 2 =