FILMELE SĂPTĂMÂNII LA CINEMA ,,BUCUREȘTI”

Stiri

Sâmbătă, 11 mai 2019, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă  „București” va fi proiectat filmul brazilian „Profesorul de vioară”.

Regia e semnată de  Sérgio Machado , în rolurile principale fiind Lázaro Ramos, Sandra Corveloni și Kaique de Jesus. Filmuleste inspirat de povestea reală a Institutului Baccarelli, unul dintre cele mai de success proiecte de incluziune socială din Brazilia, inițiat în anul 1996. După ce pierde un post în prestigioasa orchestră simfonică din Sao Paolo, Laerte, un violonist talentat, se întreţine dând lecţii de muzică adolescenţilor dintr-o şcoală publică din Heliopolis, cea mai mare favelă din Brazilia. Calea sa e plină de obstacole, dar puterea muzicii şi prietenia ce se înfiripă între profesor şi elevii săi vor deschide uşi într-o nouă lume.

Prețul unui bilet la „Profesorul de vioară” este de 8 lei, cu reduceri de 75% pentru elevi și de 50% pentru student și pensionari.

Duminică, 12 mai 2019, de la ora 18.00, difuzăm filmul românesc „Doar cu buletinul la Paris”.

Regia îi aparține lui Șerban Marinescu, în rolurile principale fiind Dorel Vișan, Mircea Diaconu și Răzvan Vasilescu. Regizorul piteștean al filmelor „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Ticăloșii” sau „Cei care plătesc cu viața” revine cu o nouă producție despre România actuală, despre resemnare, speranță și haz de necaz. Șerban Marinescu a realizat o satiră la adresa societății românești, țesută în jurul unui profesor modest de limba franceză, care toata viața a visat să vadă Parisul. Realitatea lovește nemilos în visul celui naiv, iar oamenii onești constată că „am ajuns la mâna mitocanilor”. Suntem nevoiți întotdeauna… „s-o luăm de la capăt”!

Prețul unui bilet este de 6 lei, cu reduceri de 75% pentru elevi și de 50% pentru student și pensionari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 1 = 2