FILMUL „CYRANO, MON AMOUR” LA CINEMA „BUCUREȘTI”

Stiri

Filmul „Cyrano, mon amour” la Cinema „București”.

Sâmbătă, 16 noiembrie 2019, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „București” vom difuza filmul „Cyrano, mon amour” (titlul original: „Edmond”, realizat în 2018). Regia îi aparține lui Alexis Michalik, în rolurile principale fiind Thomas Solivéres, Olivier Gourmet, Mathilde Seigner, Tom Leeb și Clémentine Célarié.

Acțiunea filmului se petrece în decembrie 1897, la Paris. Edmond Rostand nu a împlinit încă treizeci de ani, dar are deja doi copii și o mulţime de griji. Nu a mai scris nimic de doi ani. Disperat, îi propune marelui actor Constant Coquelin o nouă piesă, o comedie eroică, în versuri, pentru stagiunea de sărbători.

Edmond începe să scrie această piesă de la care nimeni nu așteaptă mare lucru. Pentru moment, are doar titlul: „Cyrano de Bergerac”.

Prețul unui bilet este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 24 = 34