Gazetarul Eminescu a demis un prefect de Argeș, fiind sprijinit de Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv
Eminescu a cunoscut foarte bine istoria Argeşului, fie şi numai din traducerea pe care a întreprins-o din „Fragmente zur Geschichte der Rumanen” a lui Eudoxiu Hurmuzaki (traducere publicată în 1879). În primul volum din „Fragmente din istoria românilor”, există largi referiri la Negru Vodă, Basarabi, la mănăstirile din Curtea de Argeş şi Cotmeana ş.a.m.d. Era, de fapt, la zi cu ceea ce se petrecea în Argeș și, îndeosebi în Pitești, leagănul Brătienilor.
La 2 februarie 1879, Eminescu publică un fulminant articol în „Timpul”, cu titlul sugestiv: „Liber-cugetător, liberă-cugetare”, vizând o situaţie intolerabilă de la Curtea de Argeş. Ce se întâmplase? Un tânăr doctor (al plăşii Gălăşeşti-Argeş), pe numele său Nicolae Codreanu, moare, în luna ianuarie a acelui an, în casa din Curtea de Argeş a doctorului evreu Nicolae Russel (care îl găzduia). Preoţii vin să-l îngroape creştineşte pe dr. Codreanu, dar sunt respinşi de evreul galiţian, pe motiv că tânărul său amic era liber cugetător. Prefectul de Argeş de atunci, C. Racoviţă, ţine partea doctorului evreu, dispunând înmormântarea nu după rit ortodox, spre indignarea P.S. Ghenadie, episcopul de Argeş.
Cine combate biserica ortodoxă, arată Eminescu, „poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e”. Şi pentru că, alături de prefectul liberal de Argeş, şi ziarul „Românul” ţinuse partea evreului, Eminescu aruncă vina asupra guvernului. Iată cum sunt taxaţi liberalii: „păgâni de la guvern”, „sectari necreştini ai demagogiei universale, pe cari nefericita noastră ţară e osândită a-i purta în spate şi a-i hrăni ca pe nişte lipitori veninoase cari, cu gura lor fără lege, ofilesc şi discompun tot ce ating (…) Liber-cugetător, liberă-cugetare, iată fraza cea nouă cu care organul de căpetenie al guvernului înfrumuseţează fărădelegea de la Curtea de Argeş”.
Scandalul de la Curtea de Argeş ajunge să se discute în Senat, în regim de urgenţă, în urma vâlvătaiei din presă. Vasile Boerescu face o interpelare, la 6 februarie, pe adresa Guvernului, arătând că dr. Russel i-a înştiinţat pe secretarul Episcopiei şi pe cei trei preoţi trimişi de P.S. Ghenadie, episcopul Argeşului, că răposatul a fost nihilist şi că-i lăsase, cum se spune, cu limbă de moarte, să fie înmormântat fără preot. Dr. Russel aducea ca martori pe soţia sa şi pe un alt doctor, Stăncescu. De altminteri, medicul evreu a depus diligenţele necesare pentru a fi îngropat amicul său, ţinând şi un discurs, socotit anarhic. A intervenit atunci ajutorul de subprefectură, alături de un călăraş, împiedicând înmormântarea fără preot. Prefectul Racoviţă, în urma celor petrecute la Curtea de Argeş şi a intervenţiei arătate, l-a destituit pe ajutorul de subprefect, numindu-l, totodată, pe dr. Russel ca medic peste mai multe plăşi din Argeş, drept răsplată că-l înfruntase, astfel, pe episcop!
După interpelarea lui Boerescu, a răspuns I.C. Brătianu. Relatează, a doua zi, 7 februarie, Eminescu, prezent la şedinţa Senatului: „Cu o mlădioşenie vrednică de diplomaţii bizantini şi cu un spirit de neadevăr care cu greu şi-ar găsi păreche, d. Brătianu a negat pur şi simplu toate celea. Prefectul de Argeş n-a ştiut nimic de toate împrejurările şi s-ar fi luat numai după informaţiunile eronate ale dr. Russel. Oare d. Brătianu nu vede că simplul fapt al ascultării aserţiunilor unui străin contra unei autorităţi eclesiastice a ţării e îndestul de caracteristic?” În plenul Senatului, intervine şi mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Iosif Naniescu, fost episcop la Argeş (trecut, de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în rândul sfinților, în ședința din 5-6 octombrie 2017, sub numele de Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv), în contra premierului. Brătianu se apără: nu a acceptat solicitarea prefectului Racoviţă ca ajutorul de subprefectură să fie destituit, fapt ce a condus la demisia prefectului.
Eminescu nu e mulţumit doar cu debarcarea prefectului de Argeş, la care a contribuit. Brătianu a dat înapoi „ de frica” furtunii dezlănţuite „în presă şi în public contra turpitudinei liberale”.
Omul politic argeşean e aspru criticat şi pentru că nu a votat moţiunea propusă de Boerescu, prin care i se cerea să dezaprobe public atitudinea prefectului liberal de Argeş. Spiritele s-au încins la maximum în Senat, când mitropolitul Moldovei şi Sucevei a intervenit din nou, punându-i în seamă lui Brătianu şi alte nerespectări ale bisericii ortodoxe, culminând cu numirea dr. Russel ca profesor la seminarul de clerici de la Curtea de Argeş! Un evreu! Era prea mult. Mitropolitul (ajuns sfânt) e huiduit de-a dreptul de unii senatori liberali. Un bun prilej ca Eminescu să concluzioneze: „d. Brătianu (…) nu înţelege, nici respectă biserica, mai dovedind pe deasupra că toată tendenţa şi tot gândul d-sale şi a acelei odioase şi înjosite bande de esploataţie ce o reprezintă nu este – ziua şi noaptea – decât puterea, puterea şi iarăşi puterea, iar mai cu seamă bugetul”!!
Eminescu respectă – nici nu încape discuţie – valorile neamului, având o atitudine adânc reverenţioasă şi faţă de Mănăstirea de la Curtea de Argeş. La 22 februarie 1879, gazetarul de la „Timpul” compară respectarea Constituţiei cu respectul cuvenit Mănăstirii de la Curtea de Argeş! „Respectăm Constituţia sans phrase şi, oricine ne-ar imputa contrariul, ne calomniază. Că a costat mult, prea mult pe un popor sărac ca al nostru, nu e vina noastră. Şi biserica de la Curtea de Argeş a costat prea mult, dar asta nu-i un cuvânt pentru a o dărâma şi a construi în locu-i una mai ieftină”. Revine asupra Mănăstirii Argeşului la 2 noiembrie acelaşi an, cu ocazia unei cronici asupra premierei dramei „Despot Vodă” a lui Vasile Alecsandri, Eminescu remarcând şi costumele actorilor, ca şi decorurile, „executate sub îngrijirea artistică a d-lui Odobescu şi reprezintă arhitectura bizantină astfel cum ea e păstrată în biserica de la Curtea de Argeş”.
În fine, tot de la Eminescu aflăm că, în 1881, „Ministeriul Instrucţiunii aprobă aranjamentul pentru săvârşirea dinlăuntru a bisericii de la Curtea de Argeş prin d. Lecomte de Nouy”, dar şi că, „spre sfârşitul anului 1881, s-a deschis cursurile Facultăţii de Teologie, înfiinţate din iniţiativa episcopatului român şi în favorul căreia P.S.S. Ghenadie de Argeş a făcut o donaţiune de 30.000 lei”.
Să-i mulţumim, aşadar, lui Eminescu pentru aceste lucruri, în numele Episcopiei Argeşului şi Muscelului…
Jean Dumitrașcu