IONUȚ MOȘTEANU, NOUL ANTRENOR AL ECHIPEI FC ARGEȘ!

Sport

Clubul FC Argeș anunță încetarea raporturilor contractuale pe cale amiabilă cu antrenorul Ionuț Badea. Începând de astăzi, de pregătirea echipei FC Argeș se va ocupa Ionuț Codruț Moșteanu care a făcut parte din staff-ul lui Ionuț Badea și care cunoaște foarte bine lotul de jucători. Noul antrenor principal al alb-violeților va fi ajutat de secundul Dragoș Radu și antrenorul cu portarii, Viorel Dumitrescu.

Moșteanu a fost secundul lui Sorin Cârțu la Pandurii, secund la CFR Cluj (a colaborat aici şi cu Jorge Costa, şi cu Ioan Andone), Poli Iaşi (2013), interimar și apoi principal la FC Vaslui. Ionuț Badea a preluat FC Argeș pe 8 octombrie 2019, reușind promovarea în Liga I după o absență de 11 ani. Din păcate, rezultatele înregistrate de echipă în cele șase etape jucate din Casa Liga 1 nu au fost pe măsura așteptărilor suporterilor și conducerii clubului.

Clubul FC Argeș îi mulțumește lui Ionuț Badea pentru munca depusă în perioada petrecută la Pitești și îi dorește mult succes în activitatea profesională!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 + 1 =