MICA UNIRE, SĂRBĂTORITĂ LA PITEȘTI

Stiri

Astăzi, la ora 10.00, la monumentul lui Alexandru Ioan Cuza din Pitești, autoritățile locale au sărbătorit 160 de ani de la realizarea „Micii Uniri” (Unirea Principatelor Române, la 24 ianuarie 1859, sub un singur domnitor, Cuza). Au participat conducerea Consiliului Județean Argeș, a Primăriei Municipiului Pitești, a Garnizoanei Argeș, consilieri locali și consilieri județeni, parlamentari de Argeș de la toate partidele, șefi de instituții, politicieni, dar și oameni obișnuiți, neconvocați de cineva.

Despre semnificația unirii au vorbit Cornel Popescu, managerul Muzeului Județean Argeș, prefectul județului Argeș, Emilian Dragnea, iar actorul Puiu Mărgescu, de la Teatrul Al. Davila, a dat citire unei proclamații a lui Cuza.

Pe acordurile Fanfarei Argeșul, toți cei prezenți s-au prins într-o mare Horă a Unirii. De mare efect a fost drapelul României de 50 de metri, adus de Consiliul Județean Argeș.

Nu s-au mai depus coroane de flori la bustul lui Cuza, ca și anul trecut, nu a mai fost săvârșit nici Te Deum de vreun sobor de preoți, în memoria celor care au făcut cu putință Unirea de la 24 ianuarie 1859. Din cauza ploii, probabil, sonorizarea a fost proastă.

Și totuși, Fundația „Doina și Ion Aldea Teodorovici”, condusă de Florin Șandru și Olga Panaete (inițiatori ai bustului lui Cuza), a făcut notă discordantă, depunând coroane de flori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

52 − 49 =