,,OPT FEMEI”, PREMIERĂ LA TEATRUL ,,DAVILA”

Stiri

Sâmbătă, 20 martie 2021, ora 15.00 și respectiv ora 19.00, în sala mare, Teatrul ”Alexandru Davila” Pitești prezintă o nouă premieră pentru toți iubitorii de teatru, spectacolul ”Opt femei”, în regia lui Constantin Cotimanis, o comedie polițistă a scriitorului Robert Thomas.

”Opt femei” este o comedie a autorului și regizorului francez Robert Thomas, care urmează firul clasic al romanelor poliţiste. Un bărbat a murit în condiții necunoscute, iar cele opt femei prezente în casă încearcă să descopere singure cine a fost ucigașul, care pare că poate fi una dintre ele.
Oricare dintre femei ar fi putut comite crima, dar toate se declară nevinovate. Pe parcursul anchetei, fiecare femeie are o poveste de spus și multe secrete de ascuns.

Cu o distribuție predominant feminină, textul lui Robert Thomas oferă excepționale partituri actoricești, opt biografii complexe așteptând voci puternice care să le rostească angoasele și să le joace destinul. Actrițele Teatrului ”Alexandru Davila” Pitești, Iulia Dumitru, Paula Chirilă, Lia Deaconu, Ramona Olteanu, Mirela Popescu, Ioana Podăreanu, Diana Bagdasar dar și Constantin Cotimanis în rolul feminin Mamy sunt aceste opt voci în spectacolul regizat chiar de Constantin Cotimanis.

Spectacolul are o durată de 2 ore și 20 de minute (fără pauză) şi se adresează persoanelor cu vârsta de peste 12 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 − = 10