PERICOL! ISU ARGEȘ, CONTROALE LA BISERICI ȘI PENSIUNI

Stiri

Premergător şi pe timpul Sărbătorilor Pascale, dar și al minivacanței de 1 Mai, efectivele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş au fost angrenate într-o serie de activităţi ce au avut drept scop asigurarea protecţiei şi siguranţei cetăţenilor şi evitarea producerii unor evenimente neplăcute.

În perioada 15 aprilie – 2 mai a.c. , inspectorii de prevenire au intensificat controalele la unităţile de cult și unitățile de turism și agrement din judeţul Argeş, unde, an de an, se înregistrează afluență mare de persoane.

Au fost verificate aspecte ce vizează apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă, astfel:

La unitățile de cult:
– Număr de unități verificate – 21, din care 5 sunt monumente istorice;
– Număr de nereguli constatate – 39;
– Număr de avertismente aplicate – 29.

La unitățile de turism și agrement:
– Număr de unități verificate – 17;
– Număr de nereguli constatate – 50;
– Număr de nereguli soluţionate – 2;
– Număr de avertismente aplicate – 33;
– Număr amenzi aplicate – 11;
– Cuantum amenzi aplicate – 23.000,00 RON.

Totodată, pentru asigurarea unui climat de siguranţă în rândul cetăţenilor, structurile de intervenție au fost prezente în Noaptea de Înviere la bisericile cu afluenţă mare de persoane, precum şi la evenimentele cultural-artistice de amploare, cu public numeros.

În total, la aceste activități, au participat aproximativ 45 de pompieri militari, cu 18 autospeciale de stingere și ambulanțe SMURD.
Pe timpul desfășurării evenimentelor, echipajele SMURD au acordat primul ajutor calificat unui număr de 2 persoane, care prezentau stări de rău.
La nivelul ISU Argeș, au fost înregistrate, în perioada 26 aprilie – 2 mai a.c., 220 de solicitări în situaţii de urgenţă, majoritatea dintre acestea fiind destinate acordării asistenţei medicale de urgenţă.
#ISUARGES #POMPIERII #SIGURANȚĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 37 = 45