PITEȘTENII NU RESPECTĂ COLECTAREA SELECTIVĂ A DEȘEURILOR, PRIMARUL E REVOLTAT

Administrativ

Primăria Municipiului Pitești a achiziționat 36 de pubele pentru colectarea deșeurilor reciclabile din plastic/metal, hârtie/carton și sticlă, care vor fi montate în 12 platforme de colectare selectivă (3 bucăți -hârtie, plastic, sticlă – pentru fiecare platformă).

Din cele 36 de pubele, 15 s-au montat de ieri, în 5 platforme, în zonele unde sunt containere îngropate, respectiv:

– 1 platformă în spatele complexului Negoiu – zona bl. B 16 (Craiovei);

– 1 platformă în zona Poștei din zona Complex Craiovei;

– 1 platformă în zona terenului Aripi, bl. A – bl. 10 (Craiovei);

– 1 platformă în Prundu, zona bl. B2 – B3;

– 1 platformă în Prundu, str. Anghel Saligny, zona Colegiului Tehnic „Costin D. Nenițescu” – bl. D.

Restul modulelor vor fi repartizate în 7 platforme, ce vor fi montate în cartierele Războieni și Prundu, unde există containere îngropate.

„Rugămintea municipalității către cetățenii municipiului Pitești este ca aceștia să respecte codurile de culori atunci când utilizează aceste pubele, astfel încât să poată fi asigurată o reciclare cât mai corectă a deșeurilor.” – Octavian Lupu, inginer în cadrul S.C. Salubritate 2000 S.A.

Ei bine, după cum era de așteptat, cunoscând voluptatatea românilor de a arunca gunoaie peste tot (păduri, maluri de râu, stradă), nu s-a întâmplat o depozitare selectivă a deșeurilor menajere. La criticat autoritățile nu ne întrece nimeni, numai noi suntem îngeri și facem ce vrem.

Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, și-a exprimat public, astăzi, indignarea. Pe bună dreptate. Faci proiecte, faci investiții, faci rost de bani, cheltui bani, vrei că vrem un oraș european, iar cătețenii își bat joc. Iată declarația primarului Gentea: „Nici 24 de ore de la amplasarea insulelor destinate deșeurilor reciclabile! Mizerie de nedescris! Ori nu știm să le folosim, și atunci ar fi bine să învățăm, ori ne batem joc unii de alții, și, atunci, vor curge amenzile!

În recipientele destinate deșeurilor din hârtie/carton, plastic/metal și sticlă au fost depozitate amestecat,deșeuri menajere cu deșeuri reciclabile! De asemenea, au fost depozitate, lângă aceste containere, necontrolat,  obiecte sanitare,  textile, cutii, etc.

Insist să facem un efort pentru a păstra ce vom face și construi de acum înainte.Avem atât de multe de schimbat în bine! Atitudinea și comportamentul, în primul rând!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 6 = 1