POLIȚIȘTII ARGEȘENI, ACTIVITĂȚI CONTRA BULLYING-ULUI ÎN ȘCOLI

Stiri

În ziua de 4 aprilie 2019, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu poliţiştii Serviciului Rutier Argeş au desfăşurat activităţi preventive la Şcoala Gimnazială ,,Alexandru Davila” din Pitești, în cadrul proiectului educaţional ,,Şcoala Siguranței TEDI”, aflat la al patrulea an cosecutiv.

Cu ocazia întâlnirii dintre poliţişti şi elevi, au fost dezbătute teme specifice proiectului educaţional, fiind prezentate informaţii de legislaţie rutieră, precum şi despre evitarea conflictelor, prevenirea bullying-ului, prevenirea delincvenţei juvenile, precum şi a absenteismului şcolar.

La activități au luat parte 60 de elevi de la clasele I și două cadre didactice.

În cadrul acestui proiect vor fi desfășurate activități până la finele anului școlar în curs.

De asemenea, poliţiştii de proximitate din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au desfăşurat activităţi preventive la Liceul Teoretic ,,Ion Cantacuzino” din același muncipiu, în baza protocolului încheiat cu această unitate de învățământ.

Au fost dezbătute teme specifice proiectului ,,Sunt prudent pe Internet”, precum şi de prevenirea şi evitarea conflictelor, a fenomenului bullying, prevenirea absenteismului şcolar și pericolul reprezentat de consumul de substanțe halucinogene.

Totodată, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeș au desfăşurat activităţi preventive la Şcoala Gimnazială ,,Regina Maria” din același muncipiu, în baza protocolului încheiat cu această unitate de învățământ.

Cu ocazia întâlnirii dintre poliţişti şi elevi, au fost prezentate informaţii de legislaţie rutieră, precum şi despre evitarea conflictelor, prevenirea bullying-ului, prevenirea delincvenţei juvenile, precum şi a absenteismului şcolar.

La activități au luat parte 125 de elevi de la ciclul gimnazial și 7 cadre didactice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 + 1 =