POLIȚIȘTII ARGEȘENI AU DESFĂȘURAT ACTIVITĂȚI PREVENTIVE ÎN ȘCOLI

Stiri

În cursul săptămânii trecute, polițiștii argeșeni au desfășurat activități preventive în mai multe unități de învățământ, din Câmpulung, Tigveni, Pitești și Merișani. Scopul activităților a fost creșterea gradului de siguranță al elevilor și cadrelor didactice, atât în privința respectării măsurilor specifice anti-Codid, cât și al securității și al nivelului de cunoștințe juridice.

Poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţa Şcolară Argeş au desfăşurat activităţi preventive pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi personalului didactic. Poliţiştii s-au deplasat la Şcoala Gimnazială ,,Nanu Muscel” din muncipiul Câmpulung, unde au desfăşurat activităţi la care au participat 85 de elevi din clasele a III-a şi a VII-a, precum şi 29 de cadre didactice.

Au fost prezentate teme privind prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, absenteismului școlar, a faptelor de violență în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ. În cadrul temelor abordate, au fost prezentate aspecte privind răspunderea penală și contravențională a minorilor, consecintele juridice ale săvârșirii de fapte ce contravin legii, precum și aspecte de educație rutieră.
De asemenea, a fost verificată activitatea responsabililor unităţii de învăţământ cu atribuții în domeniul siguranței școlare, cu privire la activitățile desfășurate în incinta școlilor și în zona adiacentă acestora, totdată fiiind verificată respectarea principalelor măsuri pentru protecția elevilor și a cadrelor didactice, în contextul pandemiei, în cadrul unității de învățământ, ocazie cu care nu au fost constatate neregul. Cu aceeași ocazie, a fost verificat modul de asigurare a pazei unității de învățământ, ocazie cu care s-a constatat că unitatea respectă prevederile Legii nr. 333/2003.

De asemenea, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiza și Prevenirea Criminalității au desfășurat activități preventive la 3 unități de învățământ, de gimnaziu și liceu, din Tigveni, Pitești și Merișani. La activităţi au luat parte 209 elevi şi 19 cadre didactice.

La Școala Gimnazială ,,George Marinescu” Tigveni s-a discutat interactiv despre formele de manifestare ale cyberbullying-ului, metode de evitare a pericolelor din lumea virtuală, efectele utilizării excesive a internetului, protectia datelor personale în mediul online precum și alte recomandări pentru siguranța pe internet. De asemenea, elevii au manifestat interes și în ceea ce privește răspunderea penală și contravențională a minorului, modalitățile de prevenire a victimizării minorului prin bullying.

În cadrul Școlii Gimnaziale ,,Alexandru Davila” din Pitești, polițiștii din cadrul structurilor de prevenire și Serviciul Rutier au desfășurat o activitate cu elevii claselor primare, în cadrul Programului ,,Școala Siguranței Tedi”, aducând în discuție norme ale siguranței rutiere, prevenirea fenomenului de bullying și a discriminării.

La Școala Gimnazială Merișani au fost puse în discuţie teme privind siguranța online și prevenirea delicvenței juvenile, precum şi prevenirea consumului de alcool şi substanţe cu efect psihoactiv (efectele dependendenței, dificultatea vindecării acesteia ș.a.).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

23 + = 25