POMPIERUL ZILEI: A POTOLIT FOCUL IZBUCNIT LA O MAȘINĂ!

Stiri

Prezența de spirit a  unui pompier  cu experiență a limitat efectele unui incendiu izbucnit la un autoturism.

S-a întâmplat ieri, în cartierul Prundu din Pitești. Un autoturism,  condus de un bărbat, ce se afla în mers pe bulevardul Petrochimiștilor, a luat foc în dreptul unei biserici.

Imediat, șoferul a tras pe dreapta și incendiul a fost anunțat la 112.

Până la sosirea echipajelor specializate, mai mulți martori au sărit să îi dea o mână de ajutor șoferului și au încercat să intervină cu stingătoarele din autoturismele lor.

,,Din fericire, în zonă s-a aflat și colegul nostru, plutonier adjutant șef Berbecaru Ionel,  șef gardă de intervenție la Detașamentul de Pompieri Pitești, care era în timpul liber. Acesta a acționat atât cu stingătorul din autoturismul său, dar, experiența și prezența de spirit l-au făcut să se adapteze condițiilor și să meargă în biserica din apropiere, unde știa că va găsi stingătoare cu o capacitate mai mare pe care să le folosească eficient pentru stingerea incendiului produs de un scurtcircuit electric.

A reușit, astfel, să potolească focul, încă din faza incipientă  și să limiteze efectele distructive ale acestuia. Au ars numai cablurile electrice și elementele combustibile ale compartimentului motor, fiind salvat restul  autoturismului.

Știm că meseria de pompier îți intră în sânge  și devine un stil de viață, dar îi mulțumim colegului nostru pentru spiritul civic de care a dat dovadă”, transmite ISU Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 1 = 5