PRIMA VICTORIE PENTRU FC ARGEȘ

Sport

FC Argeş a obținut prima victorie în acest sezon de Liga I și a luat o importantă gură de oxigen în lupta pentru rămânerea în primul eșalon fotbalistic al țării. Alb-violeții au reușit să se impună cu 1-0, în confruntarea de vineri seară, de pe propriul teren, cu Astra Giurgiu, lanterna roșie a clasamentului.

Unicul gol al partidei a fost marcat de Ionuț Șerban în minutul 69 în urma unui penalty acordat corect de centralul Marius Avram la un fault în careu al lui Valerică Găman asupra lui Malele.

Partida cu Astra a fost meciul de debut al lui Ionuț Moșteanu pe banca tehnică a echipei FC Argeș. Noul tehnician al echipei a reușit să-și surprindă adversarul cu câteva schimbări în formula de start, mutări care l-a final s-au dovedit a fi foarte inspirate. FC Argeș a început tare partida și putea deschide scorul după doar câteva minute, însă Blejdea s-a precipitat în fața porții și a fost blocat în ultimul moment de Crepulja. Câteva minute mai târziu, Leca a trimis cu capul în transversală.

Replica Astrei a venit prin Montini și Crepulja care au fost neinspirați în fața porții. La jumătatea primei reprize, portarul George Micle a avut o intervenție salvatoare la șutul lui Valentin Gheorghe.

FC Argeș a deschis scorul din lovitură de pedeapsă în urma unui fault în careu comis de Găman asupra lui Malele. Atacantul echipei noastre a primit o centrare de la Tofan, a lovit balonul cu capul, însă a fost călcat pe gleznă de Valerică Găman care a încercat din răsputeri să-l blocheze. Portarul de 18 ani al Piteștiului a avut o intervenție salvatoare la lovitura de cap a lui Găman, iar în minutele de prelungire ale partidei a reușit să respingă și torpila lui Romario Moise.

S-a terminat 1-0, rezultat în urma căruia FC Argeș se menține pe locul 15, cu cele 4 puncte acumulate în 7 etape, cu unul mai puțin decât Dinamo București, ocupanta locului 14.

Caseta tehnică:

FC Argeş: Micle – Tofan, Leca, Deslandes, Muşat – Meza Colli, Prepeliţă(min.87 Honciu), Şerban – R. Grecu(min.84 Matei), Malele(min.90+3 Turda), Blejdea(min.46 Mediop).

Astra: Lazar – D. Bruno, Graovac(min.50 Găman), Dima, Radunovici – Canadjija(min.72 Wuthrich), Crepulja, Stahl (min.59 Balaure) – Budescu, V. Gheorghe(min.73 Moise), M. Montini.

Foto: Gabriela Neacșu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

63 − = 59