PRIMĂRIA, PROIECT CARE PROMITE ÎMBUNĂTĂȚIREA CALITĂȚII VIEȚII PITEȘTENILOR

Stiri

Viceprimarul municipiului Pitești, Sorin Apostoliceanu, a susținut conferința finală din cadrul proiectului „Performanță în serviciile de administrație publică locală ale Municipiului Pitești”, proiect cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

În cadrul acestui proiect va fi dezvoltat modulul de bugetare participativă, ce permite alocarea unui buget și colectarea unor idei de proiecte din partea membrilor comunității care au minimum 18 ani, astfel încât aceștia să fie implicați în mod activ la activități de îmbunătățire a calității vieții locuitorilor Municipiului Pitești.

Propunerile vor avea rol consultativ pentru prioritizarea investițiilor cu rol primordial pentru colectivitatea locală, pe care municipalitatea dorește să le realizeze.

De asemenea, va fi dezvoltată o soluție informatică care să furnizeze digital fluxurile de lucru de bază din cadrul instituției printr-un portal de servicii adresate cetățenilor, astfel încăt să nu mai fie nevoie de prezența fizică la sediul primăriei a celor interesați.

Prin portalul de e-servicii se vor putea desfășura următoarele categorii de activități:

-Obținere Certificat de Nomenclatură stradală și adresa;

-Autorizații transport greu;

-Autorizație taxi;

-Viza anuală taximetrie;

-Cazier profesional taxi;

-Sesizări online – harta incidentelor;

-Autorizație privind desfășurarea activităților înregistrate în grupele CAEN 561, 563, 932;

– Cerere ocupare domeniu public (acord pentru utilizarea temporară a locurilor publice în
scopul desfășurării de activități comerciale);

-Înștiințarea începerii lucrărilor de construire/desființare;

– Înștiințarea terminării lucrărilor de construire/desființare;

-Avizarea autorizației de spargere și intervenție pe domeniul public.

Vor fi implementate noi elemente de identificare și securizare a actelor emise și posibilitatea de confirmare folosind QR code. În etapa de aprobare finală (stampilă+semnatură) a documentelor solicitate de cetățean, documentul respectiv va fi generat automat în PDF cu un cod de bare (QR code) și semnat electronic cu certificat digital (semnatură electronică). Documentul astfel generat și semnat va fi transmis automat pe e-mail+SMS solicitantului, astfel încât acesta va avea acces la documentele solicitate într-un timp mult mai scurt și în varianta on-line, cu semnatură electronică valabilă.

Sistemul de management al documentelor existent va fi dezvoltat cu modulul de arhivă electronică care va fi folosit inclusiv pentru a răspunde solicitărilor cetățenilor și chiar a elibera copii conforme.
Interfața site-ului web al instituției va fi îmbunătățită, astfel încât să fie mai accesibila tuturor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

31 + = 39