REZULTATELE TESTELOR COVID FĂCUTE PERSONALULUI CĂMINELOR DE BĂTRÂNI DIN ARGEȘ

Stiri

,,Începând cu data de 24 aprilie, în cadrul Unităților de Asistență Medico Socială și a Centrelor de Îngrijire a Persoanelor Vârstnice din Argeș, DSP a efectuat 180 de teste pentru depistarea infectărilor cu virusul COVID-19 în rândul personalului de îngrijiri. Acțiunea va continua până la acoperirea integrală a tuturor centrelor, de stat sau private , de pe raza județului Argeș.

Unitățile în care s-au realizat cele 180 de testări sunt cele 5 UAMS-uri ( Șuici, Dedulești, Mozăceni, Rucăr, Călinești și Domnești) , Centrul de Îngrijire Persoane Varstnice Bascovele și Centrul de Îngrijire Persoane Vârstnice Pitești. Până în prezent nicio persoană dintre cele 180 nu a fost confirmată pozitiv la testul pentru COVID-19.

Menționăm că testările se realizează prin programele naționale de sănătate, cu ajutorul furnizorilor de servicii de sănătate agreați. Testările sunt decontate prin programele de sănătate.

Având în vedere că vârstnicii instituționalizați în aceste unități nu au acces în exteriorul centrelor și nu intră în contact cu persoane din exterior, testele se adresează cu precădere personalului de îngrijire care deservește unitățile și centrele respective. Conform Ordonanței Militare nr 8 din 9 aprilie 2020, personalul din aceste centre este organizat în ture și stă în izolare la locul de muncă timp de 14 zile, urmat de izolarea la domiciliu pentru alte 14 zile. Vizitele la aceste centre în perioada stării de urgență sunt interzise”, informează Instituția Prefectului Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 6 = 11