TÂNĂR BOXER PITEȘTEAN, PREMIAT CU BANI

Sport

În anul competițional 2019, în sportul piteștean se evidențiază performanța remarcabilă obținută de sportivul Adrian-Florin Preda, legitimat la Fotbal Club Argeș, care, la Campionatul european de box pentru juniori, organizat între 22 mai – 2 iunie 2019 la Galați, a obținut locul doi și medalie de argint la categoria 54 kg.

Prezent la meci, consilierul local Cristian Gentea a precizat că, de fapt, foarte tânărul boxer piteștean îl bătuse măr pe cel declarat câștigător de juriu, un rus.

Ținând cont de această nouă performanță, astăzi, Consiliul Local al Municipiului Pitești a aprobat, în unanimitate, premierea sportivului Andrei-Florin Preda cu suma de 5000 de lei, ca și a antrenorului său, Ioniță Mărășescu. Consilierul local Dumitru Tudosoiu a propus majorarea premiului, dar primarul Cornel Ionică a spus că e convins că pe viitor Preda va obține noi rezultate, și mai importante, și că Municipalitatea își va lua revanșa atunci.

Este bine că sportul de performanță este astfel încurajat, mai ales când nu mai excelăm în valori sportive ca pe timpuri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

81 − 71 =