TÂRGUL DE ANTICHITĂȚI DIN PITEȘTI S-A REDESCHIS

Stiri

Din vara anului 2017, la inițiativa primarului Cornel Ionică și cu aprobarea Consiliului Local al Municipiului Pitești, s-a amenajat, în capătul străzii Calea București (spre Piața Primăriei), un interesant Târg de Antichități în aer liber.

În vederea încurajării și la Pitești a acestui gen de activitate în folosul cetățenilor, autoritățile locale nu au perceput taxe de participare, singura condiție fiind comercializarea de produse de colecție sau rare.

La început, târgul s-a desfășurat în zilele de duminică, dar, de anul trecut, ținând cont de vânzări, probabil, comercianții de antichități s-au adunat în zilele de sâmbătă.

Iată că, de astăzi, târgul s-a redeschis, în ciuda zăpezii și a temperaturilor scăzute. Ce-i drept, cu puțini participanți.

Un alt târg de antichități mai funcționează în incinta complexului Jupiter City din Pitești, ceea ce arată că piteștenii sunt interesați să achiziționeze diverse obiecte vechi și rare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

76 − = 71