,,TOATĂ LUMEA ȘTIE” ȘI ,,CAISĂ” – FILMELE DE LA CINEMA ,,BUCUREȘTI”

Stiri

Sâmbătă, 2 martie 2019, de la ora 18.00, la Cinematograful „București” va fi proiectat filmul „Toată lumea știe” (titlul original: „Todos lo saben”), o coproducție Spania-Franța-Italia, în regia lui Asghar Farhadi.

„Toată lumea știe” îi are în rolurile principale pe Penélope Cruz (Laura), Javier Bardem (Paco) și Ricardo Darín (Alejandro) și spune povestea Laurei, care călătorește împreună cu copiii săi din Buenos Aires către satul natal din Spania, situat pe domeniul unei podgorii spaniole, pentru a fi alături de sora sa la nunta acesteia. Evenimente neașteptate transformă, însă, această revedere într-o criză care scoate la suprafață un trecut al familiei despre care nimeni nu vorbește.

Prețul unui bilet la „Toată lumea știe” este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

Duminică, 3 martie 2019, de la ora 18.00, va rula filmul românesc „Caisă”. Regia îi aparține lui Alexandru Mavrodineanu, în rolurile principale fiind Dumitru Dobre și Cristian Palcuie.

Într-o sală de antrenament de la marginea Bucureștiului, un antrenor de box (Dumitru Dobre) aflat la sfârşitul carierei lucrează pentru a transforma un grup de copii din medii defavorizate în următorii campioni de juniori. Deziluzionat, dar perseverent, antrenorul Dobre îşi pune speranţele într-un puşti talentat de 13 ani, poreclit „Caisă” (Cristian Palcuie). Poveste emblematică pentru lumea în care trăim, CAISĂ vorbește despre perseverență și despre supraviețuirea celui mai puternic într-un mediu incapabil să te sprijine cu adevărat.

Prețul unui bilet la acest film este de 6 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 3 = 6