UPDATE. La înmormântarea lui Nicolae Leonăchescu au participat, astăzi, la Stroești, printre mulți alții, dl. Ion Mînzînă, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, fost lider al P.R.M. Argeș, dl. Adrian Bughiu, subprefect de Argeș, fost membru de vază al PRM, și dl. Gabriel Moiceanu, directorul ADI SERVSAL Argeș, tot fost membru de vază al PRM. Un gest frumos din partea dumnealor!
Ieri a decedat Nicolae Leonăchescu, unul dintre cei mai curați parlamentari de Argeș din 1831 încoace! Săptămâna trecută tocmai organizase cea de-a 47 sesiune națională a Societății cultural-științifice „Stroești-Argeș”, pe care a înființat-o și condus-o din 1972 încoace în satul natal, Stroești. Ca om de știință pur-sânge, a fost un rătăcit în politică, străin de toate jocurile de culise ale acesteia.
Nicolae Leonăchescu s-a născut la 9 iulie 1934 în satul Stroești, Argeș. A absolvit, în 1957, Facultatea de Instalații și Utilaj a Institutului de Construcții București. A fost doctor-inginer, în specialitatea Termotehnică, din 1968. Din 1957 și până la pensionare, și-a desfășurat activitatea la catedra de termotehnică a facultății pe care a absolvit-o, ajungând profesor universitar doctor inginer. Între 1977-1981 a fost prodecan al Facultății de Utilaj Tehnologic a I.C.B., iar în 1990 a înființat Societatea Română a Termotehnicienilor.
Alături de activitatea depusă la Societatea „Stroești”, a fost director al periodicului „Posada” și al suplimentului „Stroeștenii”, membru fondator și vicepreședinte al Societății cultural-științifice „Getica” și al Fundației cultural-științifice „Mihai Viteazul-Călugăreni”.
După 1990 a fost conducător de doctoranzi. Preocupările sale științifice au cuprins domenii variate, precum: termodinamica teoretică și aplicată; transferul căldurii; energetica construcțiilor; istoria tehnicii și științei românești. A elaborat o metodoă originală în domeniul interacțiunilor energetice, numită astăzi „metoda Leonăchescu”, fiind și autorul a trei standarde de stat originale, a două brevete de invenții și a unei inovații. A fost promotor al termografiei în infraroșu în România, cu aplicații în construcții. Proiectant al unor importante sisteme termice, printre care și cel al metroului din București, unde și-a aplicat teza de doctorat. A fost invitat să conferențieze la universități din Dresda, Moscova, Strasbourg. Chambery și Chișinău.
În 1992 devine membru al Partidului România Mare, iar din 7 mai 1996, în urma decesului lui Dan-Cristian Popovici, deputat de Argeș al acestui partid. În 1996 a fost reales deputat de Argeș, ajungând vicelider al grupului parlamentar al PRM în Camera Deputaților, luând cuvântul la peste 90 de ședințe. Cert este că și-a făcut datoria de deputat cu asupra de măsură, apărând intereselor argeșenilor atât cât a putut.
A publicat 26 de cărți, sute de studii, articole și comunicări științifice. A ținut peste 250 de conferințe publice. Dintre lucrările sale, enumer aici: „Transferul căldurii între construcții și sol”, „Termotehnica”, „Probleme de termotehnică”, „Câmpul termic universal”, „Lexiconul de construcții și arhitectură”, „Bătălia pentru Sistemul Metric”, „Pionierii epocii mașinilor”, „Premise istorice ale tehnicii moderne românești” etc.
A inițiat și sprijinit, din 1995, organizarea Zilelor „Mircea Eliade” din Chișinău (la care am participat, într-un rând, și eu).
A fost laureat al Premiul „Dimitrie Leonida”(1995), al Premiului special al Societății Române a Termotehnicienilor (1999), al Premiului CNOP (1986) etc. (datele acestea sunt desprinse din volumul meu „Parlamentarii de Argeș. Trecut și prezent”, 2000).
Prin dispariția sa, Argeșul pierde pe unul dintre cei mai străluciți fii ai săi! Cât am fost ziarist, am avut o colaborare deosebită cu domnia sa. Dumnezeu să îl odihnească! Înmormântarea are loc mâine, în satul natal, Stroești, la ora 12.00.