Există o tradiție a presei locale la Pitești? Departe de mine gândul de a face acum o istorie a ziarelor din Pitești, deși am lucrat… 27 de ani în presă și se poate presupune că mai știu câte ceva! În vara anului 2007 am și organizat la Casa Cărții o prea singură ediție a „Târgului presei argeșene”, realizând o expoziție cu cele peste 40 de publicații apărute (și mai toate dispărute) după 1990 la Pitești și invitând reprezentanți din vreo 20 de redacții locale active la acea vreme – presă scrisă, tv și radio. Și în prezent, presa locală este extrem de activă, înfloritoare în mediul on-line, dar cu puține printuri.
Cert este că presa cu adevărat liberă a înflorit în plan local abia după 1990. Până în 1989, a dominat ziarul de partid, „Secera și ciocanul” (înființat în 1951), între 1941-1944, un ziar plătit integral de Guvern, „Argeșul”, doar premierul Ion Antonescu nu uitase că e născut la Pitești. Cine consultă „Dicționarul presei argeșene” al domnului Ilie Barangă își dă seama de puzderia de ziare politice scoase după 1876 la Pitești, majoritatea cu apariție fulgurantă.
Dar asta e o altă discuție, acum vreau să vorbesc despre constituirea primului sindicat al artiștilor, ziariștilor și scriitorilor din Pitești, din luna decembrie 1946. Ziarul antonescian se dusese la 23 august 1944, ziariștii „regimului” au fost reduși la tăcere. Treptat, partidul comunist începe să strângă rândurile, să inventeze scriitori și ziariști democrați, de stânga, fiind înființat, în 1946, ziarul „Gândul nostru” (nu e menționat în dicționar, dar îl am… acasă). Din acest ziar, aflăm că la Pitești s-a constituit Sindicatul Mixt de Artiști, Scriitori și Ziariști din Pitești. Ședința de constituire a fost condusă de d. Stan Arsene, din partea Comisiei locale (Comisia Aliată de Control în România – n.m.), cel care a vorbit despre importanța înființării unui asemenea sindicat. Au mai luat cuvântul, aflăm din ziar, domnii (încă nu deveniseră tovarăși în decembrie 1946) G. Vrabie, Ioachim Moruzi, Fl. Mihăilescu, Gică Dumitrescu ș.a.
Citez din „Gândul nostru”: „Se procedează apoi la alegerea comitetului, fiind aleși cu unanimitate următorul comitet: Președ. C. Vrabie, Vicepreșed. d. G. Dumitrescu, secretar Fl. Mihăilescu, casier d. Mihalcea Dumitru, iar ca membri în comitet d-na Ludmila Florea și d-nii Ștef. R. Tică, Radu Stănescu, Const. Busuioc, Dan Udrescu, Moruzi Ioachim, Mircea Bădiță, Ciungu Stănescu, Jean Dură, G. Vasile, I. Stănciulescu, Drăghici Andrei, Sandu Busuioc, Chirea Nicolae și Mihalcea Gheorghe”.
Deși aceste nume au făcut parte din elita oficială locală postbelică, ele sunt totalmente uitate, tocmai de aceea le rememorez aici. Cu o excepție, d-na Ludmila Florea (foto), viitoarea scriitoare de mare valoare Ludmila Ghițescu (îmi amintesc bătaia dintr-o librărie pe romanul ei de dragoste „Enigma unui ametist”).
Un asemenea sindicat pare a fi un lucru bun. Dar știrea se termină amenințător și dezvăluie adevăratele gânduri ale înființării sindicatului oficial și oficios: „Totodată se înștiințează, pe această cale, toți artiștii instrumentiști din orașele Pitești, Curtea de Argeș, precum și din județ că sunt solicitați insistent a-și trimite adeziunile de înscriere în sindicat, contrariu nemaiputând exercita meseria pe care o practică în prezent”.
Nu erau ei mulți artiști instrumentiști (referința, poate, e la lăutari), dar, iată, urmau să fie înregimentați sau să piară!
P.S. În septembrie 2004, la câteva zile de la numirea mea ca director, am înființat la Centrul Cultural Pitești, Clubul ziariștilor piteșteni. Ne-am întâlnit doar de câteva ori, toate bune și frumoase, până când o publicistă a scris în „Societatea argeșeană” că am pus la cale înființarea unui… sindicat al ziariștilor locali, care să lupte pentru drepturile salariale ale jurnaliștilor. Deodată, patronii de presă, parcă vorbiți, au interzis tinerilor ziariști să mai participe la întâlnirile noastre cu totul amicale. Așa se face că acest club s-a autodesființat curând…
