UN NOU TITLU DE DOCTOR HONORIS CAUSA LA UPIT

Stiri

Miercuri, 27 noiembrie 2019, începând cu ora 16:00, în Sala de Festivități a Universității din Pitești va avea loc ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa domnului profesor universitar doctor inginer Gigel Paraschiv, membru marcant al comunității academice din România.

La propunerea Facultății de Mecanică și Tehnologie, Senatul Universității din Pitești va acorda cea mai înaltă distincție onorifică în semn de apreciere a rezultatelor și eforturilor susținute pe care prof.univ.dr.ing. Gigel Paraschiv le-a depus pentru afirmarea pe multiple planuri, în lumea academică, a domeniului ingineriei, precum și pentru afirmarea în domeniul managementului educației și al gestionării resurselor.

După absolvirea facultății, prof.univ.dr.Gigel Paraschiv a urmat toate treptele carierei universitare în cadrul Facultății de Ingineria Sistemelor Biotehnice din Universitatea “Politehnica” București. În paralel cu cariera universitară și-a asumat responsabilități și în domeniul managementului universitar la nivel de facultate, universitate, minister, în calitate de decan, prorector, secretar de stat în cadrul ministerului de resort. Este membru în cadrul comunităților academice ale unor universități de prestigiu din România: “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Universitatea din Craiova, Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iaşi, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, prin faptul că i s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa.

„Meritele profesorului universitar doctor inginer Gigel Paraschiv au făcut posibilă activarea în cadrul numeroaselor instituții de prestigiu și asociații, printre care: Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS) “Gheorghe Ionescu”; Societatea Inginerilor de Mecanică Agricolă din România (SIMAR); Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Maşini şi Instalaţii destinate Agriculturii şi Industriei Alimentare (INMA), Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică; Balkan Environmental Association (B.E.N.A.); American Society of Agricultural & Biological Engineers (ASABE), SUA; Societatea de Robotică a României; Asociaţia Managerilor şi  Inginerilor Economişti din România (AMIER); Societatea pentru Cercetare Multidisciplinară din Zona de Vest a României.

Întreaga activitate didactică și de cercetare a prof.univ.dr. ing.Gigel Paraschiv se află sub semnul responsabilității și al profesionalismului și se concretizează în 106 articole în reviste de specialitate, 145 lucrări la manifestări ştiinţifice internaţionale, cărţi de specialitate și capitole în cărți de specialitate, 51 contracte şi granturi naţionale sau internaţionale, șapte propuneri de brevete de invenţie”, transmite Universitatea din Pitești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 + 1 =