VEȘTI BUNE! NOI MĂSURI DE RELAXARE ÎN ARGEȘ

Stiri

Astăzi, 3 septembrie a.c., a avut loc o noua ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Argeș, ședință condusă de subprefectul cu atribuții de prefect Corneliu Cîrstea, în cadrul căreia au fost dispuse noi măsuri de relaxare.

Astfel, s-a decis ca activitatile ce presupun prepararea, comercializarea si consumul produselor alimentare si a băuturilor alcoolice si nealcoolice sunt permise în spatiile special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distante de minim 2 m între mese si cu participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, cu respecarea măsurilor de protectie sanitară prevăzută de lege, respectiv un ordin comun al ministrului sănătații, ministrului economiei, energiei si mediului de afaceri si al presedintelui ANSVSA.

Totodata, este permisă desfășurarea activităților recreative și sportive în aer liber, cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, respectiv ciclismul, drumețiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânatoarea, pescuitul si alte activitati recreative si sportive desfasurate în aer liber, cu respectarea tuturor măsurilor de limitare a răspândirii virsului SARS-CoV-2.

De asemenea, este permisă staționarea publicului în parcuri, locuri de recreere, locuri de joacă pentru copii aflate în aer liber, cu respectarea tuturor măsurilor de limitare a răspândirii viruslui SARS-CoV-2, potrivit legislației în vigoare (obligatoriu păstrarea distanțării fizice, purtarea măștii de protecție, respectarea condițiilor de igienă, s.a.).

Au fost eliminate inclusiv restricțiile impuse în cele 10 comune prin Hotărârea CJSU nr.34/31.08.2020, intrucat, la acest moment, în nicio unitate administrativ-teritoriala din judetul Argeș, incidența cumulata a cazurilor de COVID-19 nu depașește pragul de 1,5/1000 de locuitori.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + 1 =