ANGAJĂRI LA PRIMĂRIA PITEȘTI

Stiri

Angajări la Primăria Pitești.

Primăria Municipiului Piteşti organizează, în data de 13.01.2020, ora 10.00, la sediul său din strada Victoriei nr. 24, concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a următoarelor funcții publice de execuție vacante:

– 1 funcție publică de inspector, clasa I, gradul profesional superior din cadrul Serviciului Coordonare Asociații de Proprietari ;

– 1 funcție publică de inspector, clasa I, gradul profesional superior din cadrul Biroului Monitorizare Servicii Publice, Guvernanță Corporativă.

Condițiile generale pentru participarea la concurs sunt cele prevăzute de art.465 alin. (1) din Codul Administrativ, cu excepția condiției prevăzută la lit. „e”.

Condițiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care participă la concurs pentru ocuparea postului vacant din cadrul Serviciului Coordonare Asociații de Proprietari sunt:
– studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în una din ramurile de științe:  administrative – specializarea administrație publică sau economice;
– vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – minim 7 ani;
– competențe de utilizare a calculatorului, nivel bază, dovedite cu documente din care să rezulte absolvirea unor cursuri în domeniul IT;

Condițiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care participă la concurs pentru ocuparea postului vacant din cadrul Biroului Monitorizare Servicii Publice, Guvernanță Corporativă sunt:

– studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în una din ramurile de științe:  economice, juridice sau administrative – specializarea administrație publică;
– vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – minim 7 ani;
– competențe de utilizare a calculatorului, nivel bază, dovedite cu documente din care să rezulte absolvirea unor cursuri în domeniul IT.

Probele de concurs se vor desfășura la sediul Primăriei Municipiului Pitești din  str. Victoriei nr. 24, după cum urmează:

13.01.2020, ora 10.00 – proba  scrisă;
16.01.2020, ora 10.00 – interviul.

Actele necesare pentru participarea la concurs şi tematica concursului se pot obţine de pe site-ul instituției: www.primariapitesti.ro, de la Primăria Municipiului Piteşti, str. Victoriei nr. 24, intrarea „D” Compartimentul Relaţii Publice.
Relații suplimentare se pot obține de la Biroul Management Resurse Umane, camera 12 sau la telefon 0372481819.

Perioada de depunere a dosarelor de înscriere la concurs este 05.12.2019-24.12.2019.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

68 − = 65