APEL LA RESPONSABILITATE ÎN FOLOSIREA SERVICIULUI DE CANALIZARE!

Administrativ

Ca urmare a numeroaselor sesizări din ultima perioadă, ce semnalează avarii apărute în sistemul de canalizare, în diverse zone din Pitești, SC Apă Canal 2000 SA precizează că acestea sunt cauzate, de cele mai multe ori, de înfundarea canalizării cu reziduuri menajere și nemenajere, identificate în timpul activității de deblocare.

Aruncarea deșeurilor menajere și a altor obiecte în vasul de toaletă sau direct în canalizare de către locatari poate duce la înfundarea canalizării și la refularea apei menajere.

Pe lângă neplăcerile cauzate de refularea dejecțiilor, care, în sine, generează disconfort și chiar amenințare la adresa sănătății publice, în perioada de iarnă se pot produce chiar accidente prin înghețarea deversărilor la suprafața drumurilor publice de-a lungul cărora sunt, de regulă, așezate conductele de canalizare.

Odată cu izolarea la domiciliu, pe fondul restricțiilor impuse de riscul infectării cu noul coronavirus, se constată o accentuare a problemelor de funcționare a sistemului public de canalizare.

Modul în care anumiți utilizatori aleg să folosească serviciul de canalizare produce îngrijorare, dat fiind faptul că, în activitatea curentă, se identifică permanent blocarea rețelelor de canalizare atât cu reziduurile amintite, cât și cu alte materiale precum pietre, articole de îmbrăcăminte, sârme oțelite, componente auto/moto/velo, pet-uri etc.

Echipele de intervenție ale SC Apă Canal 2000 SA sunt la datorie și în această perioadă dificilă pe care o traversăm, acționând cu precădere pentru menținerea în funcțiune a sistemului de distribuție a apei potabile și pentru eliminarea principalelor blocaje din rețeaua de canalizare. În special în aceste zile de sărbătoare, este nevoie de o mai mare grijă la modul în care gestionăm deșeurile menajere, unele dintre ele având potențial mare de solidificare în sistemul de canalizare (grăsimi animale/vegetale, zaț de cafea, resturi alimentare etc).

Facem, pe această cale, un apel la responsabilitate din partea cetățenilor și la înțelegerea faptului că prioritizarea acțiunilor de intervenție presupune, uneori, imposibilitatea de a rezolva, pe loc, situațiile create de înfundarea unui racord din neglijență, nepăsare sau rea-voință. Pentru eficiența oricărui serviciu public, este nevoie de colaborare și de respectare a regulilor, de ambele părți.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 + 6 =