PRIMARUL IONICĂ, PRIMIT CU APLAUZE DE SALARIAȚII PRIMĂRIEI

Administrativ

Astăzi, de la ora 8.00, primarul Cornel-Constantin Ionică s-a întâlnit cu toți salariații Primăriei Municipiului Pitești, după ce și-a recâștigat în instanță mandatul.

Primarul a fost întâmpinat cu ropote de aplauze de către salariați, bucuroși de revenire. Ședința a început însă trist, primarul cerând un moment de reculegere în memoria unui fost coleg, Gabi Dincă, răpus de o boală grea la doar câteva luni după ce ieșise la pensie de la Primărie. Atmosfera s-a destins în momentul în care primarul, conform obiceiului de ani de zile, a urat „La mulți ani!” sărbătoriților lunii aprilie din aparatul propriu.

Primarul Ionică a insistat pe implicare maximă din partea tuturor, mai ales că este săptămâna Simfoniei Lalelelor și a dezbaterii publice a bugetului pe 2019, pe responsabilitate, pe muncă și iar muncă, pe respectarea cu sfințenie a legii, pe dezvoltarea de noi proiecte pentru cetățeni și pe comunicarea întregii activități.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 62 = 68