FURT DE APĂ MASIV PE STRĂZILE BALOTEȘTI ȘI LĂBUȘEȘTI

Administrativ

Acum un an, după certuri nenumărate cu administratorului blocului în care locuiesc, pe tema consumului enorm de apă înregistrat și plătit lună de lună, am aflat adevărul. Îi spuneam administratorului blocului că nu am cum să consum 90 de tone (90 m.c.) pe lună, adică 3 tone pe zi, mai ales că sunt la serviciu. Până într-o zi, când a avut loc o avarie la subsol. Administratorul, chemat, a venit imediat, a oprit apa pe scară. În câteva minute, a venit o doamnă, ARHITECT, de la o casă din apropiere, peste noi, urlând: „Nenorociților! De ce mi-ați tăiat apa?” „Ce apă, doamnă arhitect?” Ca să descoper că d-na cu pricina era… legată după contoarul meu de la subsol. De zeci de ani. Ea își uda grădina, roșii, castraveții, legumele etc, iar eu plăteam ca prostul. De 20 de ani! Zeci de milioane de lei. Firește, acest lucru nu ar fi fost cu putință fără știrea administratorului, care își lua partea. E un exemplu, dar sunt sute de asemenea cazuri. M-a despăgubit cineva? Sufletul! Cum dracu să consumi 3 tone (3000 litri) de apă pe zi când nu stai acasă, pleci la 7.00 și vii la ora 20.00? Și îmi aduc aminte de figura fioroasă a administratorului… Firește, va fi administrator, până la 100 de ani, cât îi va da Dumnezeu zile, administrator, cum au fost și alții, anteriormente, la 92 de ani, la cât mai multe blocuri, nu mă pot pune cu el… Eu doar plătesc. DECI, FURTURILE DE APĂ NU POT AVEA LOC DECÂT CU COMPLICITATEA ADMINISTRATORILOR DE BLOCURI!

E tare greu ca Primăria Pitești să îi verifice pe administratori. Doar dacă se implică și cetățenii, să sesizeze, altfel e imposibil.

Astfel, în intervalul 04–13 octombrie 2021, reprezentanţii S.C. Apă Canal 2000 S.A. au identificat mai multe neconformităţi la utilizatori casnici din strada Baloteşti – Municipiul Piteşti şi din strada Lăbuşeşti – Comuna Bascov, şi anume: sigilii rupte, apometre blocate, by-pass-uri, alte lucrări clandestine de ocolire a contorului şi racorduri de canalizare clandestine, utilizate fără relaţie contractuală.

Toate branşamentele ilegale sunt desfiinţate pe loc de echipele S.C. Apă Canal 2000 S.A., lucrările fiind suportate de utilizatorii în cauză. Proprietarii imobilelor verificate vor achita către S.C. Apă Canal 2000 S.A. o cantitate suplimentară de apă şi canalizare, calculate în sistem pauşal, retroactiv, vor suporta contravaloarea lucrărilor de desfiinţare a branşamentelor clandestine, riscând de asemenea şi dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

Pentru stoparea acestor acţiuni ilegale, care afectează atât operatorul, cât şi ceilalţi utilizatori din zonă, echipele de control ale S.C. Apă Canal 2000 S.A. vor continua verificările la locaţiile cu consum de apă redus, atât în Municipiul Piteşti şi Comuna Bascov, cât şi în celelalte localităţi din aria de operare.

Consumurile ilegale de apă pot fi sesizate pe adresa de e-mail contact@apa-canal2000.ro sau la Ghişeul Unic al societăţii din Piteşti, Bd. I.C. Brătianu, nr. 24A, urmând a fi verificate şi tratate conform prevederilor legale în vigoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + 3 =