ARGEȘ: NOI CAZURI DE GRIPĂ ȘI ZECI DE COPII CU AFECȚIUNI RESPIRATORII

Stiri

Situația cazurilor de gripă în Argeș – 02.02.2019: Până la această oră, la nivelul secțiilor Spitalului Județean de Urgență Pitești nu s-au înregistrat confirmări noi de cazuri de gripă. Așadar, rămân 64 de cazuri de gripă confirmate, dintre care 26 la adulți și 38 la copii. Conform raportărilor, în prezent, la Secția Boli Infecțioase Adulți sunt disponibile 5 paturi dintr-un total de 39, în timp ce la Secția Boli Infecțioase Copii un singur pat este disponibil din totalul de 30 de paturi.

De asemenea, la Spitalul de Pediatrie Pitești sunt internați 58 de copii cu afecțiuni respiratorii.

În vederea prevenirii transmiterii virozelor respiratorii/gripei asociate asistenței medicale, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești au fost instituite măsuri specifice privind accesul în unitate:

-accesul aparținătorilor în unitate se desfășoară doar în timpul programului de vizită și doar pentru un singur aparținător pentru fiecare pacient;
– în cazurile excepționale, când sunt admiși în unitate vizitatori, se va scurta timpul de vizită la 10 minute, iar vizitatorii vor purta obligatoriu mască și halat/pelerină de unică folosință. Se va face triajul epidemiologic al acestora, excluzându-se persoanele cu semne clinice de boli respiratorii acute;
-în secțiile cu risc crescut – Neonatologie, Boli Infecțioase, Oncologie, Obstetrică, ATI, Hematologie – accesul vizitatorilor este interzis.

În contextul epidemiei de gripa declarata la nivel national, pentru a preveni răspândirea microbilor, specialiștii transmit populației să respecte următoarele recomandări:

-spălatul pe mâini cu apă și săpun
-acoperirea gurii și nasului când strănutați sau tușiți
-aerisirea zilnica a incăperile in care lucrați sau vă odihniți
-evitarea aglomerațiilor
– îmbrăcăminte adecvată temperaturilor de afară
-izolarea la domiciliu in cazul in care prezentați simptome de infecție respiratorie sau gripă
-adresarea către medicul de familie și ulterior către medicul specialist pentru consult medical și prescrierea tratamentului adecvat
-evitarea automedicație

Informație sunt transmise de către Consiliul Județean Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 20 = 22