ARGEȘ: ORDINE DE PROTECȚIE PENTRU CAZURILE DE VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE

Stiri

Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș informează că, începând cu 28 decembrie 2018, poliţiştii care intervin la cazuri de violenţă domestică pot emite, după analizarea situaţiei pe baza unui formular de evaluare a riscului, un Ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.

Ordinul de protecţie provizoriu se emite de către poliţiştii care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc.

Pentru a veni în sprijinul victimelor, legislaţia privind violenţa domestică a fost modificată şi completată (prin Legea nr. 174 din 13 iulie 2018), fiind reglementată modalitatea de intervenţie a poliţiştilor în cazurile de violenţă domestică şi emiterea Ordinului de protecţie provizoriu de către aceştia. Astfel, la sfârşitul anului trecut, a fost aprobat şi publicat în Monitorul Oficial, Ordinul ministrului afacerilor interne şi al ministrului muncii şi justiţiei sociale nr. 146/2578/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violenţă domestică de către poliţişti.

De la data de 28 decembrie 2018, poliţiştii pot emite ordinul de protecţie provizoriu, prin care se dispun, pentru o perioadă de 5 zile, una sau mai multe măsuri de protecţie a victimelor.

Ordinul stabileşte procedura de intervenţie a poliţiştilor, de cooperare cu celelalte instituţii cu atribuţii în prevenirea şi combaterea violenţei domestice, metodologia de utilizare a formularului de evaluare a riscului şi procedura de emitere a ordinului de protecţie provizoriu, precum şi cea de punere în executare a acestuia.

Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane.

În cadrul intervenţiilor, poliţiştii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor şi pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate. Ei observă şi adresează întrebări cu privire la starea fizică a persoanelor implicate şi, dacă se impune, solicită intervenţia echipelor medicale. Informează atât victima, cât şi agresorul, cu privire la drepturile şi obligaţiile lor şi măsurile ce vor fi dispuse în urma evaluării situaţiei de fapt.

De asemenea, sesizează structurile specializate ale Poliţiei Române sau ale altor instituţii în situaţia în care, în urma verificării sesizării, sunt constatate şi alte fapte incriminate, obţinând probe, după caz.

Ordinul prevede şi modul în care poliţiştii trebuie să acţioneze în situaţii speciale, spre exemplu în cazul evacuării agresorului din imobil.

Cu ocazia intervenţiei, în vederea stabilirii existenţei unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, poliţiştii evaluează situaţia de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului ce cuprinde 21 de întrebări. Pe baza răspunsurilor, se stabileşte dacă există realmente riscul ca viaţa sau integritatea fizică a victimei să fie pusă în pericol.

Primele şapte întrebări se referă la situaţii de o gravitate mai ridicată. Astfel, printre altele, victima va trebui să răspundă la următoarele întrebări:

„Agresorul/agresoarea a încercat vreodată să vă ucidă?”,

„A folosit vreodată arme sau obiecte care să vă rănească?” sau

„În urma acestui incident aţi suferit leziuni? Echimoze, Excoriaţii, Plăgi tăiate/înţepate/împuşcate, Arsuri, Mutilări, Altele?”.

Dacă la două din primele şapte întrebări răspunsul este afirmativ, poliţistul va încadra situaţia ca având un „risc iminent pentru victimă” şi va putea emite ordinul de protecţie provizoriu.

În situaţia în care concluziile rezultate în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului indică existenţa unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol, poliţistul care a întocmit formularul de evaluare a riscului emite ordinul de protecţie provizoriu. „Cu ocazia evacuării temporare din locuinţă, agresorului i se oferă timpul strict necesar pentru ca acesta să îşi poată lua asupra sa documentele de identitate, bani, medicamentele sau alte bunuri personale de strictă necesitate”.

Faţă de agresor, poliţistul, prin ordinul de protecţie provizoriu, poate dispune şi alte obligaţii sau interdicţii, şi anume: păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, faţă de resedinţă, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliţie a armelor deţinute de acesta.

Instruirea poliţiştilor privind intervenţia în cazurile de violenţă domestică şi emiterea ordinului de protecţie provizoriu:

Având în vedere modificările şi completările aduse legislaţiei, precum şi introducerea unor elemente de noutate în activitatea desfăşurată de poliţie, în luna noiembrie a anului trecut, echipe de specialişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (Direcţia de Ordine Publică şi Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii) au organizat o serie de sesiuni de pregătire a poliţiştilor din Argeţ şi Vâlcea, în centrul zonal organizat pe raza municipiului Piteşti.

Astfel, la sesiunea de instruire, iniţiată de I.G.P.R, au participat peste 60 de poliţişti argeşeni, obiectivul activităţii constând în transmiterea către aceştia a noilor prevederi legislative în domeniu şi clarificarea aspectelor privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violenţă domestică. Aceste sesiuni de instruire au reprezentat doar o primă fază a unui proces care are ca scop generalizarea actualizării competenţelor la nivelul tuturor poliţiştilor care vor acţiona în situaţii care solicită aplicarea procedurii de emitere a ordinului de protectie provizoriu. Cei peste 4.500 de poliţişti instruiţi în această etapă s-au constituit în instructorii colegilor lor din unităţile de poliţie în care îşi desfăşoară activitatea, prevederile legale în domeniu devenind obiect al activităţii de pregătire continuă pentru asigurarea aplicării lor eficiente şi unitare.

Alte informaţii de interes general: În cursul anului trecut, la nivelul Judeţului Argeş, au fost sesizate 1.136 de infracţiuni din sfera violenţei domestică (38,2 % în mediul urban şi 61,8 % în rural). Dintre acestea, ponderea cea mai mare parte este reprezentată de faptele de „lovire sau alte violenţe” – 62,41%, urmate de „ameninţare” – 22,79%, „abandon de familie” – 3,34% şi „nerespectare a ordinelor de protecţie” – 2,72%.

Din punct de vedere al locului comiterii faptelor, cele mai multe infracţiuni s-au comis la domiciliul subiecţilor (72,62% din totalul infracţiunilor).

În perioada de referinţă, la nivelul Judeţului Argeş, au fost emise, de către instanţele judecătoreşti, 90 de ordine de protecţie, toate la solicitarea victimelor, comparativ cu anul 2017, când au fost emise în total 60 de ordine de protecţie. La sfarşitul anului 2018 au ramas în lucru 32 de ordine de protecţie emise de instanţă.

De la data de 28 decembrie 2018, până în prezent, poliţiştii au intervenit la 22 de cazuri de violenţă în familie, fiind emise 7 ordine de protecţie provizorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 + = 14